Două parohii ialomițene serbează Adormirea Maicii Domnului primind, pentru scurt timp, moaște de sfinți români, conform unor informări primite de redacția Basilica.ro. Ambele comunități sunt din Protoieria Urziceni.
Astfel, la Parohia Roșiori 1 va poposi spre închinare, în perioada 14-15 august, racla cu un fragment din moaștele Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu din patrimoniul Parohiei Căzănești 2 (Protoieria Slobozia).
Iar Parohia Bărcănești va primi, în aceeași perioadă, moaștele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici din patrimoniul Parohiei Lehliu Gară (Protoieria Lehliu).
Program
Parohia Roșiori 1
Luni – 14 august
16.00 – Primirea Sfintei Racle la intrare în comuna Roșiori și procesiune spre biserica parohială;
16.30 – Taina Sfântului Maslu;
18.00 – Slujba Privegherii, cu Prohodul Adormirii Maicii Domnului.
Marți – 15 august
08.00 – 12.00 – Acatistul Adormirii Maicii Domnului, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia hramului bisericii parohiale;
14.00 – Acatistul Maicii Domnului;
15.00 – Acatistul Sfinților Martiri Brâncoveni.
16.00 – Plecarea Sfintei Racle înapoi, la Parohia Căzănești 2.
Parohia Roșiori 1
Luni – 14 august
14.00 – primirea raclei cu sfintele moaște;
14.30 – Taina Sfântului Maslu cu 7 preoți;
17.00 – Slujba Vecerniei unită cu Litia.
Marți – 15 august
08.00 – 12.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie;
17.00 – Acatistul Sfântului Irodion de la Lainici.
Parohul comunității Roșiori 1 este Părintele Daniel Pană, iar cel al comunității din Bărcănești este Părintele Cristian-Daniel Petcu (tel. 0766.295.235).
Foto credit: Arhiva Protoieriei Slobozia (aducerea moaștelor Sf. Constantin Brâncoveanu la Parohia Căzănești 2, în 28 noiembrie 2021)
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews





