Doi ani de la alegrea Preasfinițului Părinte Siluan, ca Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

La Centrul Eparhial din Gyula, în data de 11 martie 2007, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, Adunarea Eparhială a Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria s-a constituit în sedință extraordinară de lucru, care s-a transformat apoi în Colegiu Electoral, în vederea alegerii noului Episcop.

Colegiul Electoral în unanimitate a ales, ca Întâistătător al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Siluan Mănuilă, care în data de 8 iulie 2007, a fost hirotonit arhiereu și întronizat în Catedrala Episcopală din Gyula.

Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, s-a născut la Lipova (Județul Arad) în 16 septembrie 1971, din părinții Constantin și Joița. Între anii 1982-1986, urmează Școala Generală din Conop. Apoi se înscrie la Liceul Industrial Nr. 2 din Arad, unde obține bacalaureatul (1986-1990). Între 1900-1994 urmează, Facultatea de Teologie Ortodoxă Andrei Șaguna din Șibiu, unde devine licențiat în Teologie. În perioada 1994-1995, face un stagiu de pregătire spirituală în Franța, la comunitatea „La Verbe de Vie ” din Aubazine și Mânăstirea Ortodoxă „Schimbarea la față „Terassom, între 1997-1998 participă la cursuri de însușire a limbii grecești moderne, la Atena, Grecia, unde face și studii postuniversitare, masterat, 1998-2002, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Atena, Grecia, domeniul: Noul Testament. În data de 11 august 1995 este tuns în monahism la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de către Preasfințitul Părinte Timotei Seviciu, ca în 13 august să fie hirotonit ierodiacon de către Înalpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei. În același an, 13 decembrie 1995, este hirotonit ieromonah și hirotesit duhovnic, de către Preasfințitul Părinte Episcop Timotei al Aradului. Tot în 1995 este duhovnic la Mănăstirea Gai din Arad, Sfântul Simeon Stâlpnicul. Din 22 iulie 1999, este protosinghel și eclesiarh al catedralei Episcopale din Giula, Ungaria. În 6 aprilie 2003, este hirotesit arhimandrit și primește distincția Crucea Patriarhală. În 11 martie 2007, este ales de către Colegiul Electoral, Episcop al Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.

La acest ceas aniversar, personalul de la Centrul Eparhial, protopopii, clerul și credincioșii Eparhiei, urează Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, ani mulți și rodnici în ogorul Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente