DiscoverEU: 762 tineri români pot călători gratuit în Europa

Comisia Europeană a lansat în data de 2 mai o nouă cerere de candidaturi pentru permisele de călătorie gratuite DiscoverEU. România va beneficia de 762 titluri de călătorie, raportat la cotele pe ţară.

Toate persoanele cu vârsta de 18 ani din UE își pot depune candidatura până la 16 mai 2019, se menţionează pe site-ul Comisiei Europene.

Această ofertă este disponibilă doar cetățenilor europeni născuți între data de 2 iulie 2000 și 1 iulie 2001.

Participanții pot călători pe o perioadă de cel puțin o zi și maximum 30 de zile în cel puțin o țară străină, începând din 1 august 2019 şi până în 31 ianuarie 2020.

Cei interesați să participe pot depune cereri prin intermediul Portalului european pentru tineret.

Un comitet de evaluare va analiza cererile și va selecta câștigătorii. Candidații vor fi informați cu privire la rezultatele selecției în luna iunie 2019.

Călătoria va fi efectuată în principal cu trenul, dar și cu autobuzul și vaporul, pentru facilitarea unui acces mai larg.

Sunt permise în mod excepțional și zborurile în cazurile în care nu sunt disponibile alte forme de transport (de exemplu, pentru persoanele care provin din zone îndepărtate și regiunile ultraperiferice ale UE).

Comisia Europeană intenționează să lanseze o a patra rundă de candidaturi înainte de sfârșitul anului 2019.

Foto credit: Public domain

Comentarii Facebook


Știri recente