După 2.000 de ani de istorie a creștinismului, în condițiile în care termenul Ortodoxie a căpătat în uzanța limbilor de circulație un sens geo-politic și cultural destul de precis și în fața unei Biserici care își spune ortodoxă chiar în titulatura oficială, istoricul are totuși de răspuns la întrebările: ce face ca o Biserică să fie ortodoxă? Ce este din punctul de vedere al transformărilor istorice Ortodoxia? Care este sensul geo-cultural la care am făcut referință?
Voi începe cu ultima întrebare. Ortodoxia este forma tradițională de creștinism practicată de popoarele sud-est europene și de popoarele slave de pe teritoriul fostului Imperiu rus, care practică această credință în limbile de cult vechi (greacă și slavonă) sau în limbi vernaculare (neogreaca, bulgara, sârba, româna, rusa etc.). În a-ceastă descriere nu mai apar, din lipsă de reprezentativitate demografico-politică, teritoriile și popoarele patriarhiilor orientale, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, aproape cu desăvârșire măcinate de istorie.
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
