Dialog între generații la Lupșa de Jos

În cadrul proiectului „Identitate etnofolclorică în Broștenii Mehedințiului – restituire a patrimoniului imaterial local”, la Lupșa de Jos a avut loc marți, 30 iulie, conferința-eveniment „De la naștere la marea trecere în tradiția locală”, concepută sub forma unei șezători în vatra satului, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu.

Participanții la șezătoare, reprezentanți a trei generații, și-au dat întâlnire la școala din mijlocul satului, care a devenit, preț de câteva ceasuri, mediu de dialog cultural și educațional. Cei mai tineri au privit cu luare aminte gesturile specifice obiceiurilor tradiționale și acele expresii corporale, care însoțite de anumite cuvinte, alcătuiesc bogatul fond al tradițiilor locale. De asemenea, a fost organizată și o expoziție de obiecte folosite în gospodăriile sătești.

Nașterea, căsătoria și moartea, sau marea trecere, după cum este numită această experiență singulară a umanității, au constituit punctele de plecare în redescoperirea patrimoniului imaterial local. Cântecul folcloric specific zonei a fost prezentat și interpretat de un taraf de lăutari bătrâni, alcătuit din trei instrumentiști, un viorist, un acordeonist și un contrabasist, evidențiind modul de armonizare sărac, dar autentic al melodiilor populare de acum 30-50 de ani. În paralel, un tânăr iubitor al reginei instrumentelor, în vârstă de numai 9 ani, a dat dovadă de o virtuozitate ieșită din comun, dobândită prin audiție și studiu, metode didactice foarte puțin întrebuințate de generațiile trecute. Și-au dat concursul și membrii ansamblului „Dorulețul”, care au cântat piese vechi, împreună cu Sița Novac, profesor de cânt popular.

Conferința propriu-zisă a fost susținută de Maria Mândroane, doctor în etnologie, de la Muzeul Satului Bănățean, care a cercetat satele comunei Broșteni, identificând elementele de folclor care izolează și scot în relief trăsături unice ale zestrei sufletești a mehedințenilor de pe aceste plaiuri.

Proiectul menționat, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, face posibil procesul complex de reînviere a tradițiilor autentice ale zonei. Inițiat de Asociatia „Fiii Lupșei”, în parteneriat cu Episcopia Severinului și Strehaiei, Asociația Ariadnae Filum pentru Cultură a Românilor (Vlahilor) din Serbia, Muzeul Satului Bănățean, Consiliul Local al Comunei Broșteni și Școala cu clasele I-VIII Broșteni, proiectul și-a propus de la bun început să aducă în sfera publicității acele elemente de folclor ce se află în pericol de dispariție și să le transmită mai departe generațiilor tinere, ca pe o comoară de mare preț.

Tot în cadrul proiectului, s-a înființat, de câteva săptămâni, Ansamblul Folcloric „Dorulețul”, ce reunește săptămânal, sub coordonarea a doi profesori, de dans și de cânt popular, tinerii din sat și din împrejurimi care doresc să redescopere frumusețea ascunsă în trilurile cântecelor vechi și în mișcările antrenante ale jocului folcloric tradițional.

Comentarii Facebook


Știri recente