Dialog interreligios între musulmani și creștini

Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) are în proiect găzduirea în această toamnă a unei întruniri ce are în vedere un dialog interreligios între musulmani și creștini, cu scopul de a aborda conflictele religioase din țările predominant musulmane, informează site-ul www.copts.com, citat de Ziarul Lumina. Mathews George Chunakara, președintele Biroului pentru relațiile internaționale din cadrul CMB, a declarat pentru cotidianul ‘Christian Today’ din New Delhi, că liderii musulmani și creștini au hotărât să se adune anul acesta, în noiembrie, la Geneva, pentru a aborda problemele-cheie, în contextul actual al relațiilor dintre musulmani și creștini. ‘Aproximativ 70 de lideri de top din ambele comunități vor discuta despre probleme de interes comun, în principal cele privitoare la disputele interreligios și soluțiile posibile ale acestora’, a spus Chunakara.

Printre subiectele pe care reuniunea le va aborda sunt incluse și cauzele atacurilor recente asupra creștinilor în Jos, Nigeria, atacuri care au dus la moartea a câtorva sute de oameni. Deși genocidul nu a fost declanșat de un diferend religios, ci în urma conflictelor etnice și tribale, Chunakara a declarat că situația din regiune este dificilă și că disensiunile religioase alimentează conflictele etnice. O delegație condusă de Chunakara a vizitat zonele afectate de conflict, în mai 2010, pentru a afla mai multe despre situația de acolo. Această reuniune internațională, care va avea ca motto tema: ‘Transformarea comunităților: creștinii și musulmanii în efortul de a construi un viitor comun’; este planificată, finanțată și convocată prin efortul comun atât al Consiliului Mondial al Bisericilor, cât și al mai multor organizații musulmane. Consultarea va identifica și va aborda probleme de interes comun și va încerca să ofere soluții ce vor permite cooperarea între musulmani și creștini, la toate nivelurile.

Comentarii Facebook


Știri recente