Deva | PS Nestor Hunedoreanul cere de la Dumnezeu în noua slujire înțelepciune, umilință și ascultare

Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul a fost hirotonit și așezat în demnitatea de Arhiereu vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei duminică, 07 martie 2021. 

PS Nestor Hunedoreanul este primul arhiereu vicar din istoria Episcopiei Devei și Hunedoarei, cea mai tânără eparhie din România.

Hirotonia noului arhiereu vicar a fost oficiată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului împreună cu alți 7 ierarhi în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Deva.

„Cu smerenie adâncă și cutremur lăuntric, la chemarea Domnului, îndrăznesc a mă apropia astăzi de o slujire înaltă și sfântă, slujire spre care privind puterile îngerești rămân întru uimire, dar pe care Dumnezeu a încredințat-o oamenilor ca prezență vie pe pământ a Harului Său Celui Sfânt și călăuză bună pe calea care duce la Împărăția Cerurilor”, a mărturisit PS Nestor mulțumind tuturor celor care l-au ajutat în formare și l-au susținut să ajungă în această demnitate.

Părintele arhiereu vicar a exprimat „umilă recunoștință și filială supunere” față de Episcopul Gurie al Devei și Hunedoarei.

„Nu pot exprima în graiuri omenești recunoștința și cinstea pe care le datorez Preasfințitului Părinte Episcop Gurie pentru tot ceea ce sunt azi, însă am certitudinea că Dumnezeu este Cel care poate răsplăti Preasfinției Sale pe măsura dragostei părintești pe care mi-a arătat-o de când am fost binecuvântat a-l cunoaște”, a spus noul arhiereu vicar.

„Îi cer lui Dumnezeu să-mi dăruiască înțelepciune, umilință și ascultare pentru a putea fi vrednic împreună lucrător cu Preasfinția Sa în ogorul Bisericii, spre slava Preasfintei Treimi și folosul credincioșilor hunedoreni”.

PS Gurie la hirotonia Arhiereului vicar Nestor Hunedoreanul. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

La finalul slujbei, PS Gurie a mulțumit tuturor celor care au susținut demersurile Eparhiei „spre folosul comunității hunedorene”. Ierarhul s-a adresat în mod special credincioșilor care au participat la eveniment în exteriorul catedralei pentru a respecta distanța de siguranță sanitară. El le-a mulțumit pentru răbdarea, înțelegerea și dragostea de care au dat dovadă”.

La eveniment a participat și Secretarul de Stat pentru Culte, Victor Opaschi. El i-a urat noului ierarh „slujire rodnică si vrednică”.

„Această zonă a dat Bisericii câţiva mari ierarhi. Doresc actualilor ierarhi ai Eparhiei Devei şi Hunedoarei să continue şi să completeze cu numele proprii această listă a marilor personalităţi ale locului, iar Preasfinţitului Arhiereu‑vicar Nestor îi doresc să‑şi împlinească datoria mărturisită de a fi alături de oameni, liantul prin care aceştia ajung la Dumnezeu, unde găsesc nădejde, ajutor, dragoste şi pace”, a spus Victor Opaschi.

Vezi mai multe fotografii de  la eveniment.


Articole conexe:


Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…