Deținuți de la Penitenciarul Bacău au participat la o slujbă oficiată special pentru ei

Persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Bacău au asistat luni la Taina Sfântului Maslu la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Români”, din localitatea Sascut-Sat, județul Bacău.

„La invitația părintelui Alexandru Grigoraș, protopop al Protoieriei Sascut, 9 persoane private de libertate au asistat la Taina Sfântului Maslu, oficiată de către un sobor de preoți, la care au fost înălțate rugăciuni pentru toți cei aflați în neputințe trupești, în singurătate sau în azile de bătrâni, rugându-L pe Dumnezeu să le dăruiască sănătate sufletească și trupească, alinare și putere”, a menționat pr. Cerbu Ștefan-Daniil, referent al Protoieriei Sascut, pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

În cadrul slujbei, Părintele Protopop Alexandru Grigoraș a evidențiat motivația prezenței credinciosului în Biserică și dragostea lui Dumnezeu.

„Atunci când noi venim în Biserică, venim pentru a primi iubirea lui Dumnezeu. Mai mult decât toate dorințele noastre, avem nevoie de această hrană a sufletului nostru, care este iubirea, dar și de iertarea lui Dumnezeu. Când săvârșim o faptă greșită sau când avem o ispită și cădem în ea, întotdeauna avem acea stare de părere de rău înlăuntrul nostru, care pune în fața noastră un drum al pocăinței pe care Dumnezeu ni-l arată prin întoarcerea noastră de la păcat la fapta cea bună”.

Protopopul Alexandru Grigoraș a explicat că „venim în Biserica lui Dumnezeu căutând această iubire și această iertare. Nimic nu schimbă mai mult sufletul omului decât iubirea. De aceea, când vrem să întoarcem pe cineva cu fața către noi, să-l ajutăm să se schimbe nu doar prin dreptate, ci prin dragoste, răbdare și iertare. În felul acesta primim și noi iertarea lui Dumnezeu și odată cu aceasta primim și starea cea dintâi ca fii ai lui Dumnezeu”.

În continuare, persoanele aflate în grija penitenciarului au participat la o cateheză aghiografică cu tema „Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan”, având ca scop prezentarea pildei de viețuire și de evidențiere a rolului pe care sfinții îl ocupă în viața noastră.

La final, fiecare persoană a primit câte un dar constând în cărți de rugăciune, icoane și produse de igienă.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Comentarii Facebook


Știri recente