Despre credință și necredință

În a doua duminică după Sfintele Paști, Sfinții Părinți au rânduit să medităm la credința sau necredința Sfântului Apostol Toma, care în cele din urmă a dat mărturie peste veacuri despre Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Cazul Sfântului Apostol Toma ne oferă prilejul de a reflecta la exemplele de credință și de necredință din jurul nostru.

Exemplele de necredință sau înțelegere greșită a credinței, dacă sunt lămurite și înțelese, ne pot ajuta mult la receptarea și manifestarea autentică a credinței noastre. De pildă, în lumea de astăzi constatăm cazuri de semeni, creștini doar cu numele, care sunt în căutare permanentă sau așteaptă să fie martori ai unei minuni palpabile. Până nu voi fi convins de un miracol, par a-și spune, care să mă determine să cred, voi rămâne într-o stare de așteptare și căutare a lui Dumnezeu. În astfel de cazuri, credința se manifestă formal și sporadic, de cele mai multe ori la marile sărbători creștine, doar în virtutea unei tradiții.

Tot ca o formă a necredinței se remarcă predilecția unora pentru așa-zise minuni și practici fără nici o legătură cu adevărata credință, învățătură și rânduială liturgică a Bisericii. De multe ori, aceste practici sunt însușite și îndeplinite mimetic la sfatul unor binevoitori sau descoperite în mediul online și considerate în aceeași categorie cu horoscopul, ghicitul, magia, superstiția și alte practici oculte. În concepția unor astfel de persoane, credința și învățătura Bisericii se reduc la un cumul de practici confuze care sunt îndeplinite în mod mecanic și cu perseverență pentru rezolvarea unor probleme personale sau îndeplinirea unor dorințe absurde. De aceea, slujitorii Sfintelor Altare, în calitate de părinți duhovnicești ai comunităților de credincioși pe care le păstoresc, au responsabilitatea pastorală de a îndrepta cu tact acele atitudini și practici neconforme cu adevărata credință și rânduiala corectă a Bisericii.

Este de la sine înțeles că adevărata credință nu are nici o legătură cu astfel de atitudini și practici eronate. Credința adevărată este unită indisolubil cu Sfântul Potir. Cea mai mare minune are loc la fiecare Sfântă Liturghie, când Cinstitele Daruri (pâinea și vinul pregătite de preot la Proscomidiar) se transformă prin invocarea Duhului Sfânt în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Aceasta este cea mai mare Taină a Bisericii, care dă semnificație și însuflețește credința noastră atunci când suntem întru totul conștienți că prin Sfânta Împărtășanie, ființa noastră se unește în mod real cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Apoi, ca o continuare firească, adevărata credință se dovedește atunci când conștientizăm valoarea și puterea rugăciunii, lucrarea harului lui Dumnezeu în noi prin Sfintele Taine și folosul pe calea mântuirii al celorlalte mijloace duhovnicești recomandate de Biserică nouă tuturor.

În concluzie, adevărata credință se manifestă atunci când persoana noastră radiază de bucuria credinței trăite și manifestate frumos și creator în plan personal și comunitar după modelul sfinților în duhul Bisericii.

(Articol realizat de Părintele Consilier Patriarhal Constantin Stoica și publicat în Ziarul Lumina de Duminica din 27 aprilie 2014)


Știri recente