Deschiderea anului universitar la Paraclisul Universitar „Sfântul Nicolae“ – Ghica

La Paraclisul Universitar Sfântul Nicolae – Ghica din Bucureşti a fost marcată,duminică, 04 octombrie 2015,deschiderea anului universitar 2015-2016 prin oficierea unei slujbe de Te-Deum ce a avut loc după Sfânta Liturghie, după cum ne-a precizat Brânduşa Vrânceanu.

Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment a fost Pr. Mihai Aurel, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

În cuvântul său, Pr. Mihai Aurel a transmis studenţilor binecuvântarea Patriarhului României pentru începutul de an universitar. De asemenea, le-a urat studenţilor mult succes în activităţile pe care le vor desfăşura.

Păstrând o tradiţie de zeci de ani, după slujbă tinerii studenţi din A.S.C.O.R. (Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români) au oferit colegilor boboci şi tuturor celor prezenţi o mică agapă, constând din sandvişuri, prăjituri, ceai şi cafea, pregătite şi servite de către ei. Atmosfera a fost în acord cu tinereţea organizatorilor, luminoasă, senină, deschisă şi prietenoasă.


Știri recente

Materic digital: Sfintele lunii august

Matericul digital al lunii august aduce în prim-plan chipurile unor sfinte a căror credință, jertfelnicie și statornicie au rămas repere pentru generații de creștini. Luna aceasta sunt cinstite cinci sfinte românce, dintre care patru au…