Deschiderea anului universitar la Facultatea de Teologie din București

Studenții Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București au participat astăzi, 7 octombrie 2013, la deschiderea noului an universitar.

Evenimentul a început dimineață cu participarea studenților și a cadrelor didactice la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon Nou din Capitală.

A urmat apoi un Te-Deum după care a fost transmis mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la deschiderea anului universitar.

Preasfinția Sa le-a transmis studenților cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și le-a vorbit despre îndatoririle pe care le au studiind la această instituție de învățământ.

„Pentru toată această lucrare la care sunteți chemați și așteptați în ogorul sfintei noastre Biserici trebuie multă și temeinică pregătire intelectuală, dar așa cum ați văzut în rugăciunile care s-au rostit am cerut ca Dumnezeu să coboare asupra dumneavoastră înțelepciunea, harul înțelepciunii, darul vorbirii ca odinioară peste David și peste Solomon pentru că într-adevăr în școală putem acumula multă cultură, multă informație însă înțelepciunea este cu totul altceva, este sinteza dintre cultura și cunoștințele acumulate și echilibrul, pacea sufletească, darul deosebirii duhurilor pe care le primim numai prin lucrarea lui Dumnezeu și prin prezența harului Sfântului Duh în sufletul și în viața noastră. De asemenea, să învățați aici în școală această bucurie a rugăciunii, a prezenței în Biserică, a curățirii sufletului de fiecare dată când simțiți această imperioasă nevoie duhovnicească prin Taina Spovedaniei și mai ales să-L primiți cu curaj și cu vrednicie pe Hristos euharistic în interiorul dvs. ca prezența Lui să fie tot timpul o lumină care să vă călăuzească spre tot darul cel bun”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, potrivit TRINITAS TV.

La slujba de binecuvântare a începutului de an academic au participat și reprezentanți ai Universității București.

După momentul religios, în Amfiteatrul Părintele Academician Dumitru Stăniloae a avut loc întâlnirea conducerii Facultății de Teologie cu studenții anului întâi: „Începem anul universitar prin rugăciunile pe care le-am adus aici în Sfânta Biserică, dar în același timp sub puternica impresie a Congresului Internațional de Teologie dedicat Părintelui Profesor de Teologie Dumitru Stăniloae. Toată teologia pe care noi o receptăm și sperăm să o recepteze și studenții este de o bogăție care ne obligă pe noi ca să transmitem studenților și lucrul acesta îl vom face totdeauna, dar mai ales în acest an care începe. Avem în anul întâi un număr de 300 de studenți la toate specializările pe care îi primim cu multă bucurie și avem multe speranțe pe care le punem în ei”, le-a transmis studenților Părintele Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul” din Capitală.

Facultatea de Teologie din București oferă programe de studiu pentru patru specializări: Teologie pastorală, Teologie didactică, Teologie socială, Artă sacră, pe o durata de 3 ani – licența, 2 ani – master și 3 ani – doctorat.

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” funcționează în cadrul Universității din București și se află sub dubla coordonare a Bisericii Ortodoxe Române și a Ministerului Educației.

Comentarii Facebook


Știri recente