De ziua numelui, Patriarhul își îndreaptă gândurile către refugiați și exilați. Sf. Proroc Daniel și Sf. trei tineri, ocrotitorii lor

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a îndreptat de ziua numelui gândurile către refugiați și exilați, subliniind că Sf. Proroc Daniel și Sf. trei tineri cinstiți în 17 decembrie sunt ocrotitorii acestora.

Afirmațiile au fost făcute joi în cuvântul rostit la Catedrala Patriarhală după slujba de Te Deum. Slujba a fost oficiată cu ocazia serbării ocrotitorului spiritual al Preafericirii Sale.

Patriarhul Daniel rostind cuvântul de binecuvântare. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Acești tineri evlavioși reprezintă fidelitatea față de propria credință a celor care se află printre străini. Toți trei laolaltă, dar în special Prorocul Daniel, sunt rugători pentru cei refugiați, cei exilați, pentru cei depărtați de țara lor și deportați în altă țară”.

„Ei rămân fideli în țară străină, rămân dreptcredincioși într-un mediu ostil. De la ei învățăm să păstrăm dreapta credință și să ne păstrăm identitatea spirituală indiferent unde ne aflăm, mai ales că pentru prima dată în istorie numărul românilor plecați în afara României este cel mai mare”, a spus Patriarhul Daniel.

Din acest motiv, Sfântul Sinod a declarat 2021 Anul omagial al pastorației românilor din afara României.

Patriarhul României le-a mulţumit participanţilor şi a urat tuturor „multă sănătate și mult ajutor de la Dumnezeu”.

Cuvântul festiv a fost ţinut de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, care a oficiat slujba de Te Deum.

Ierarhul a prezentat câteva aspecte din activitatea Patriarhului Daniel şi a menţionat că în timpul mandatului Preafericirii Sale viața Bisericii Ortodoxe Române a cunoscut „o dezvoltare și o activitate dinamică și eficientă în sânul poporului român”.

Despre actualul Patriarh al României, PS Varlaam Ploieşteanul a afirmat:

„Este recunoscut de toată lumea ca un mare organizator și un mare chivernisitor al treburilor Bisericii noastre”.

„Patriarhul își ocupă tot timpul lucrând numai în favoarea Bisericii și a fiilor acesteia”.

Moment liturgic de la slujba de Te Deum. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Preasfinţitul Părinte Varlaam a semnalat că Patriarhul se bucură de acelaşi dar ca al ocrotitorului său, profetul vizionar Daniel.

„Forța și perspectiva Preafericirii Sale” au devenit vizibile în construcţia Catedralei Naţionale, un ideal de peste un secol al românilor care a devenit realitate în timpul misiunii patriarhale a celui de-al 6-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

PS Varlaam Ploieşteanul i-a urat „La mulţi ani” Patriarhului Daniel şi i-a oferit un coş cu flori.

„Rugăciunile noastre către Sf. Proroc Daniel, ocrotitorul Preafericirii Voastre, să vă țină mereu aceeași râvnă pentru Casa lui Dumnezeu, aceeași râvnă pentru slujirea Bisericii și dorim ca această slujire să fie cât mai lungă și plină de roade bogate”.

Momentul festiv a continuat la Palatul Patriarhiei din Bucureşti.

Mai multe imagini în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente