De Ziua Educației, Mitropolitul Moldovei a binecuvântat clădirea unui liceu din Iași

Mitropolitul Teofan a binecuvântat noua clădire a Liceului „Varlaam Mitropolitul” din Iași miercuri, de Ziua Internațională a Profesorului, cunoscută în România ca Ziua Educației.

La eveniment au participat reprezentanți și invitați ai Centrului Eparhial Iași, ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, cadre didactice și elevi.

Părintele Mitropolit Teofan a slujit împreună cu Părintele Arhimandrit Hrisostom Rădășanu și cu Părintele Cristian Barnea, consilier la Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a propus trei scopuri principale ale educației: apropierea de Dumnezeu, formarea pentru viața de familie și pregătirea intelectuală cu scopul de a sluji în societate și a face față provocărilor viitorului.

„Nădăjduim în mila Domnului că lucrarea desfășurată aici, dar mai ales cea care se va desfășura, să ajute atât cadrele didactice, cât și pe dumneavoastră, pentru împlinirea acestor trei deziderate care au fost așezate la temelia acestei școli, ca de fapt la temelia  oricărui așezământ cu ocrotire creștinească: să fim noi mai aproape de Dumnezeu, elevii să fie pregătiți pentru viața de familie, cu toate provocările care decurg din aceasta, și să primească pregătire adecvată pentru a sluji fiecare în domeniul său, în societatea din care fac parte, dobândind cunoștințele adecvate pentru a răspunde provocărilor societății românești de mâine”, a spus ierarhul.

Părintele Hrisostom Rădășanu, un apropiat al Liceului „Varlaam Mitropolitul”, a mărturisit că Sfântul Varlaam a fost cel care a lucrat nevăzut la întemeierea acestei școli. „Cu adevărat, în momentele noastre, mai ales de cumpănă, l-am simțit pe Sfântul Varlaam mai aproape de noi ca niciodată”, a spus el.

„Am văzut în exemplul lui luminos de mitropolit care a știut să aducă moaștele Sfintei Parascheva dar și să zidească o școală care este Alma mater a școlilor superioare din Moldova, a știut să zidească Mănăstirea «Trei Ierarhi» dar și să așeze de această preafrumoasă mănăstire o tiparniță pentru luminarea poporului credincios, am văzut în chipul lui un exemplu, o pildă care ne-a ajutat foarte mult și ne-a inspirat foarte mult”, a adăugat clericul.

„Cred că fără ajutorul Sfântului Varlaam, fără ajutorul lui Dumnezeu, desăvârșirea este una incompletă. Să realizați că fără Dumnezeu nu putem fi cea mai bună versiune a noastră”, a adăugat și Cristina Gheorghe, directorul Fundației „Varlaam Mitropolitul”.

Părintele Mitropolit Teofan a dăruit Comunității „Varlaam”, ca semn de binecuvântare, o icoană cu chipul Maicii Domnului.

Ierarhul a uns cu untdelemn sfințit zidurile școlii, iar clericii au mers în fiecare sală a liceului pentru a binecuvânta clasele prin stropire cu apă sfințită.


Noua clădire a Liceului „Varlaam” a fost inaugurată după aproape 12 ani de lucrări. Şcoala Varlaam Mitropolitul este o şcoală particulară aflată sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei și dezvoltă un program de învăţământ de excelenţă de la grădiniță la liceu, cu metode interactive moderne.

Se adresează familiilor care doresc să fie într-un parteneriat conştient şi activ cu Biserica şi Şcoala, pentru formarea copiilor lor. Elevii Liceului „Varlaam” pot alege între profilul de „Filologie și Media” și cel de „Științe și Antreprenoriat”.

Experiența de învățare poate fi personalizată prin definirea individualizată a obiectivelor educaționale, prin participarea la activități practice de tip internship și prin implicarea în proiecte ale comunității.

Foto credit: Doxologia.ro / Lucian Ducan

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente