De un veac cu candelele vii, au primit Împărtășanie de la Episcopul Europei de Nord

Venit în România pentru Ședința Sfântului Sinod, Episcopul Macarie al Europei de Nord și-a făcut timp și pentru a vizita locurile natale de lângă Munții Țibleș.

În această vizită de la finalul lunii februarie, ierarhul și-a înmormântat dascălul de la Școala Generală din Spermezeu și i-a vizitat pe vârstnicii din comună, între care: lelea Lucreția Șoș „de pe Prund”, care are 100 de ani, și lelea Anica Șerban, fina ei, „de pe Pârâul Popoasei”, un pic mai tânără, de „doar” 98 de ani.

„Iată, aici, două vrednice credincioase din satul meu natal năsăudean Spermezeu, pe care le-am împărtășit de curând, credincioase care au făcut un veac întreg ținându-și candelele vii”, a spus Preasfinția Sa.

Părintele episcop a mărturisit că are mare drag de cei în vârstă. De cele mai multe ori, ierarhul oferă unui vârstnic din biserică florile cu care este întâmpinat la sosirea în parohiile pe care le vizitează.

„Oare nu la bătrâni sălășluiește înțelepciunea și priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată?”, a spus PS Macarie, citând din cartea lui Iov (12: 12).

Amintind și zicala „cine nu are bătrâni să-i cumpere”, Episcopul Europei de Nord a explicat că „un bătrân este ca o comoară la casa omului: aduce cu el o lume întreagă, de lupte, izbânzi, învățăminte, de dragoste și dor”.

„Prin ei respiră țara strămoșilor noștri și ne binecuvântează cu o mână caldă și ușoară. Să ne cinstim, așadar, bătrânii, căci dacă avem dragoste față de ei, avem dragoste față de Dumnezeu și de neamul nostru”.

Foto credit: Episcopia Europei de Nord

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…