De la sutașul credincios învățăm dragostea unui superior față de slujitorul său, a spus PS Timotei Prahoveanul

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit elogiativ duminică, la Catedrala Patriarhală, despre sutașul din evanghelia zilei

„Domnul a întâlnit feluriți oameni importanți: dregătorul bogat care a venit înaintea Lui, cărturari, farisei care Îl urmăreau, care întotdeauna căutau să-L prindă în cuvânt, dar niciunul nu a avut o asemenea atitudine ca ofițerul din Evanghelia de astăzi”, a spus PS Timotei.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a subliniat smerenia lui, credința puternică pe care o avea și mai ales dialogul pe care l-a purtat sutașul cu Mântuitorul spunând că și el este un om aflat sub stăpânirea altora dar atunci când spune unui subaltern să facă ceva, acela face.

„La fel, se așeza și el sub binecuvântarea Mântuitorului și îi cerea ajutorul. Iar atunci când nu s-a socotit vrednic să intre Mântuitorul în casa lui, Domnul a fost copleșit și a spus un cuvânt pe care nu l-a afirmat nici față de fiii poporului ales: Nici în Israel n-am văzut atâta credință”.

„Mai învățăm apoi, iubiți credincioși, dragostea unui superior față de slujitorul său. În general, atenția cuiva este îndreptată către cineva care este din punct de vedere ierarhic superior. Foarte rar privim către cineva care este mai mic ca noi. Foarte rar îi oferim un dar, poate niciodată”, a spus Preasfinția Sa.

PS Timotei a precizat că un om aflat în suferință, un om pe patul de moarte, în general, nu mai este căutat de nimeni, nici măcar de propriile rudenii și de această dată ni se oferă exemplul unui ofițer care se îngrijește de sluga lui care se chinuia cumplit.

„Acesta este mesajul principal al slujirii. Mântuitorul ne-a spus că cel care este mai mare trebuie să fie slujitorul tuturor”, a subliniat ierarhul.

La slujbă au fost prezenți și ascoriști din toată țara, reuniți la București pentru Consfătuirea Națională. Studenții au fost primiți apoi de Patriarhul Daniel, la Reședința Patriarhală.

Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente