Dăruind, vei dobândi: Campania prin care clujenii pot oferi un cadou copiilor din spitale

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români din Cluj-Napoca desfășoară o campanie prin care cetățenii pot oferi un cadou copiilor din spitale sau care provin dintr-o familie cu posibilități materiale reduse.

Campania „Dăruind, vei dobândi” se desfășoară între 26 noiembrie și 13 decembrie, perioadă în care binevoitorii pot trimite cadourile către tinerii studenți care le vor distribui.

Procedura prin care se pot oferi daruri prevede alegerea unui copil dintr-o listă alcătuită de tinerii din asociație, procurarea cadourilor care nu trebuie să fie perisabile și ambalarea lor într-o cutie de dimensiunea uneia de pantofi.

Pachetele cu cadouri pot fi lăsate la Biserica studenților din Hașdeu, iar pentru persoanele care nu se pot deplasa în zonă, tinerii au pus la dispoziție câteva numere de telefon la care să sune pentru preluarea darurilor.

Persoanele care nu sunt din Cluj și doresc să participe la campanie pot dona în conturile puse la dispoziție de ASCOR.

Foto credit: Facebook / ASCOR Cluj-Napoca

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel elogiază „faptele de vitejie şi de înțelepciune ale Regilor României” într-un mesaj adresat Majestății Sale Margareta

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis vineri un mesaj de felicitare Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române cu ocazia Zilei Naționale a Regalității.  „Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate peste poporul român prin faptele…