Dacă urmăm chemarea Sfântului Ioan Botezătorul, vom fi întotdeauna puternici: Arhiepiscopul Irineu

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a semnalat în predica din Ajunul Bobotezei că pocăința face loc în viața noastră lui Dumnezeu care ne oferă putere să trecem peste orice încercare.

„Oricare ar fi dificultățile vieții, dacă noi urmăm chemarea la pocăință a Sfântului Ioan Botezătorul, vom fi întotdeauna puternici și întăriți în omul dinlăuntru și viața noastră se va schimba în bine”, a spus ierarhul.

„În felul acesta, pregătim calea pe care Domnul, venind la noi, ne va da putere să urcăm cei mai înalți munți ai încercărilor și să înfruntăm cele mai grele adversități ale veacului”.

„Atunci vom înțelege sensul cuvintelor din Evanghelia de astăzi: «După mine vine Cel ce este mai tare decât mine». Acest Dumnezeu «tare» este Iisus Hristos, «leul lui Iuda», «biruitorul de pe Golgota»”, a precizat Înaltpreasfinția Sa pe 5 ianuarie 2020 în Catedrala Reîntregirii.

Arhiepiscopul Irineu va sluji și de Bobotează tot în Catedrala din Alba Iulia.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente