Cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur la Duminica după Botezul Domnului

„Este mai mic decât toate semințele, iar dacă crește, este mai mare decât toate buruienele” (Matei 13, 32)

Hristos zice că ceea ce se întâmplă cu grăuntele de muștar, se întâmplă și cu propovăduirea Evangheliei. Ucenicii Lui erau cei mai slabi dintre toți, cei mai mici dintre toți, dar, totuși, lucrând în ei o putere mare, Evanghelia s-a propovăduit în toată lumea.

La pilda grăuntelui de muștar, Domnul adaugă încă și pe cea a aluatului, pe care l-a luat femeia și l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce a dospit. Adică, precum aluatul dospește o cantitate mare de făină, așa Apostolii, zice El, vor întoarce toată lumea.

Și vezi înțelepciunea Lui! El alege pilde de la fire spre a arăta că, precum acelea se fac, adică creșterea grăuntelui de muștar și dospirea întregii frământături, tot așa va fi și cu propovăduirea Evangheliei la toată lumea. Nici unul dintre Apostoli nu putea să-I stea împotrivă și să-I zică: „Ce vom putea noi, doisprezece, aruncându-ne într-o așa mare mulțime?”. Hristos le spune că tocmai prin aceea puterea lor va străluci mai mult, că ei, amestecându-se cu o mulțime așa de mare, nu se vor nimici. Precum aluatul dospește frământătura atunci când se apropie de făină, și nu numai că se apropie, ci se și amestecă cu ea, așa și voi, atunci veți birui pe vrăjmașii voștri, când vă veți amesteca și vă veți topi cu dânșii [adică: îi veți ierta și îi veți iubi].

Și precum aluatul, deși se ascunde în făină, nu piere acolo, ci în curând face totul asemenea lui, în același chip va fi și cu propovăduirea Evangheliei. „Așadar nu vă temeți – voiește să zică Hristos -, căci Eu, deși v-am spus mai înainte că veți trece prin multe necazuri, totuși veți birui și veți străluci”.

Nu te mira că Domnul, vorbind despre împărăția cerului, a întrebuințat pilda grăuntelui de muștar și a aluatului, căci El vorbea către oameni neînvățați, care prin acest chip de învățătură se înțelepțeau.

Iar cei necredincioși trebuie să recunoască acum puterea lui Hristos, văzând că, în adevăr, așa s-a făcut, precum El a spus. Ei trebuie să-L cinstească pentru două pricini: Pentru că a spus mai înainte, și a împlinit El însuși.

Încă și astăzi amestecă pe adevărații Săi ucenici în mulțimea cea mare a lumii, pentru ca aceștia să împartășească și altora cunoștințele lor cele mai bune.

Nu vă tânguiți că numărul vostru este prea mic, căci puterea cuvintelor cucernice este mare, iar ceea ce o dată a dospit va sluji iarăși de aluat pentru alții. Și precum scânteia, aprinzând lemnul, îndată se face o flacără mare, și prin aceasta aprinde și altele, așa se întâmplă și cu vorba cea cucernică, sau predica.

Dar pentru ce Hristos n-a întrebuințat pilda focului, ci a aluatului? Focul nu lucrează totul prin sine, ci prin mijlocirea lemnului aprins; aici, însă, aluatul lucrează totul prin sine. Iar dacă doisprezece bărbați au învățat toată lumea, gândește ce mare vinovăție avem noi, credincioșii, care, fiind așa de mulți, nu putem aduce la calea cea dreaptă pe ceilalți, pe cei necredincioși, care stau încă afară. Și noi putem fi aluat pentru mii de oameni.

Dar vei zice tu: „Aceia erau Apostoli!”. Și apoi, ce? Oare, ei nu erau de aceeași fire ca și tine? Nu petreceau și ei în cetăți? Nu mâncau și ei ca noi? Nu lucrau și ei cu mâinile lor? Oare, ei erau îngeri și au fost pogorâți din cer?

Dar zici tu: „Ei puteau săvârși minuni!”. Dar nu minunile i-au făcut pe dânșii așa de vrednici de mirare! Și până când ne vom sluji de minunile lor, spre a acoperi propria noastră ușurătate a minții? Iată, sunt o mulțime de sfinți care n-au strălucit prin minuni. Dimpotrivă, sunt unii care izgoneau pe demoni, dar au căzut în păcat și nu au fost cinstiți, ci, dimpotrivă, au fost pedepsiți.

Dar, oare, ce lucruri atât de mari au făcut Apostolii? Au nesocotit toate comorile pământești, n-au căutat slavă și s-au lepădat de toate cele vremelnice. Dacă n-ar fi făcut acestea, ci ar fi fost robi ai poftelor, atunci chiar de ar fi sculat mii de morți, totuși nimic nu ar fi folosit. Mai mult, ar fi fost socotiți ca niște amăgitori. Viața cea dreaptă este cea care strălucește peste toate și atrage harul Sfântului Duh.

Ce minuni a săvârșit Ioan Botezătorul de a câștigat atâtea cetăți? Cum că el n-a săvârșit nici o minune, ne spune Evanghelistul Ioan în cuvintele: „Și mulți veneau la El și ziceau: Ioan nu a făcut nici o minune, dar toate câte a zis Ioan pentru Acesta au fost adevărate” (Ioan 10, 41).

Și prin ce, oare, Ilie se făcuse vrednic de mirare? Negreșit, prin îndrăzneala lui înaintea împăratului; negreșit, prin râvna lui pentru Dumnezeu; negreșit, prin sărăcia lui, prin cojocul lui, prin peștera lui, căci el, după aceea, a făcut minuni.

Și pentru care minune s-a uimit diavolul de Iov? Acesta n-a arătat nici o minune, ci o viață strălucită de fapta bună și o răbdare mai tare decât oțelul.

Ce morți au înviat, oare, Avraam, Isaac și Iacob? Ce leproși au curățit? Ba încă minunile par a vătăma, dacă nu sunt unite cu privegherea și cu smerenia.

Și când Hristos a dat povățuiri ucenicilor Săi, nu le-a zis: „Faceți minuni, ca să le vadă oamenii”, ci le-a zis: „Așa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă ei faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Încă și lui Petru, El nu i-a zis: „De Mă iubești, fă minuni”, ci: „Paște oile Mele” (Ioan 21, 15). Și pentru ce, Hristos, cu deosebire, îl alese pe dânsul, pe Iacov și pe Ioan? Poate pentru minunile lor? O, nu! Toți Apostolii curățau leproși, înviau morți, și toți dobândiseră de la Dânsul aceeași putere. Așadar, pentru ce acești trei erau deosebiți? Pentru iscusința sufletului lor.

Vezi că mai mult decât toate este de trebuință viața îmbunătățită și dovada prin fapte, căci: „Din roadele lor îi veți cunoaște pe dânșii” (Matei 7, 16).

Dacă te-ar lăsa cineva să alegi: sau morți să înviezi în numele lui Iisus, sau să mori pentru numele Lui, tu ce ai alege? Negreșit aceasta din urmă, căci este o faptă mântuitoare, iar cealaltă este doar o minune. Și dacă cineva te-ar lăsa să alegi între puterea de a preface fânul în aur și puterea de a socoti toate bogățiile ca pe fân, nu ai alege, oare, pe aceasta din urmă? Negreșit, numai aceasta ar câștiga pe oameni. Dacă ei te-ar vedea făcând aur din fân, ar crește numai lăcomia lor de avere, și toți ar vrea să învețe acel meșteșug, ca Simon Magul (Fapte 8, 19); iar dacă te-ar vedea disprețuind bogățiile, repede s-ar slobozi și ei de boala lăcomiei lor.

Vezi că viețuirea valorează mult și este un propovăduitor vorbăreț? Când zic viețuirea, nu înțeleg că cineva trebuie să trăiască în sac și în cenușă, ci înțeleg nesocotirea comorilor pământești, iubirea aproapelui, milostenia, hrănirea celor flămânzi, biruirea mâniei, lepădarea de slava deșartă, alungarea pizmei. Hristos zice lămurit: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29).

Așadar, dacă tu vrei să te asemeni Apostolilor, nimic nu te oprește. Nu ai nevoie de darul minunilor. Dacă ai nimicit păcatul din tine, dacă ai sfărâmat puterea satanei, ai călcat pe capul lui, ai slăbit puterea lui, i-ai împrăștiat oastea, atunci ai săvârșit cea mai mare minune. Prin aceasta s-au făcut mari și Apostolii, precum spune Petru: „Noi am lăsat toate, și am urmat Ție” (Matei 19, 27). Întru aceasta să urmăm și noi lor, să ne lepădăm de cele vremelnice, să ne dăruim lui Hristos, pentru ca noi, împreună cu Apostolii, să ne facem părtași vieții veșnice, prin harul și bunătatea lui Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.

din volumul „Predici la duminici si sarbatori”

(Informații preluate de pe site-ul www.ioanguradeaur.ro)

Comentarii Facebook


Știri recente