Curs de pictură bizantină pentru românii din Franța

Creștinii din Franța care vor să se inițieze sau să aprofundeze tehnicile de pictură bizantină au posibilitatea să se înscrie la un curs special deschis pentru ei, informează Biroul de presă al Mitropoliei Europei Occidentale și Meridionale, citat de ‘Ziarul Lumina’.

La Saint de Dolan (Lozere, 48) se va desfășura între 11 și 21 septembrie 2011 un stagiu de inițiere și perfecționare în pictură și desenul icoanelor bizantine după tehnica greacă. Cei care se vor înscrie pentru cursurile de inițiere vor avea ca temă de inspirație pe Sfântul Arhanghel Gavriil, iar cei care vor merge pentru perfecționare vor trebui să picteze icoane ale Maicii Domnului. Aceasta este o metodă de pedagogie didactică pentru inițierea pas cu pas în desenul și pictura icoanei și va fi organizat de maica Macrina de la Comunitatea ‘Nașterea Maicii Domnului’ – Le Ricardes.

Comentarii Facebook


Știri recente