Cum şi de ce să devii membru ASCOR Bucureşti. Ultimele zile de înscriere

Tinerii care doresc să se alăture Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – București, cea mai veche asociație studențească post-decembristă din România, și să se implice activ în promovarea credinței ortodoxe în mediul universitar și preuniversitar se pot înscrie până în 2 octombrie 2020.

Valorile asumate de ASCOR sunt credința, familia și neamul, iar scopul este căutarea frumosului divin (filo-kalos = iubirea de frumos dumnezeiesc) în orice aspect al vieții.

„Fie că ne rugăm împreună, participăm la slujbele Paraclisului Universitar Sfântul Nicolae – Ghica sau mergem la teatru, cântăm muzică folk în parc, organizăm agape la sediul nostru, cu proiecții de filme ori dezbateri, încercăm să cultivăm această iubire de frumos divin și să devenim buni creștini în societate, spre folosul aproapelui și spre mântuirea noastră”, au transmis reprezentanții ASCOR București.

Cei care sunt interesaţi pot afla mai multe lucruri despre activitatea ASCOR Bucureşti pe pagina de Facebook. Videoclipurile cu voluntarii activi pot fi urmărite pe hashtag-ul #unminutdeASCOR.

Procedura de înscriere presupune:

  1. Completarea formularului de înscriere;
  2. Participarea la o întâlnire cu membrii asociației, pentru o primă interacțiune;
  3. Marea Întâlnire ASCOR, adică Adunarea Generală a membrilor asociației, vechi și noi, pentru a stabili programul de activități aferent acestui an universitar.

Foto credit: arhivă ASCOR


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente