Cum se socotește data prăznuirii Paștilor?

Sărbătoarea Învierii Domnului va fi sărbătorită anul acesta, duminică, 20 aprilie. Paștele a fost prăznuit de la început în toată lumea creștină, însă, au existat mereu deosebiri regionale în ceea ce privește data și felul sărbătoririi.

Mai multe informații a oferit Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului: „Știm din tradiția veche bisericească că în Bisericile din Asia Mică, din Siria, Învierea Mântuitorului se sărbătorea la data cea mai apropiată de 14-16 Nissan. Știm că ziua de 14 Nissan coincide cu 7 aprilie după calendarul pe care îl avem noi la ora actuală, iar 16 Nissan înseamnă 9 aprilie. De asemenea, știm că în Apus, de exemplu la Roma, creștinii sărbătoreau întotdeauna duminica Sfintele Paști. Însă, în Asia Mică se sărbătorea și peste săptămână”.

Primele reguli în ceea ce privește stabilirea datei Sfintelor Paști au fost luate, la inițiativa împăratului Constantin cel Mare, de Sinodul I Ecumenic din 325. Atunci s-a hotărât ca această sărbătoare să nu cadă niciodată peste săptămână. Din secolul al XVI-lea, însă, apar din nou diferențe.

„După adoptarea în Apus a calendarului gregorian, apar iarăși diferențe între Apus și Răsărit, pentru că Răsăritul a rămas tot pe calendarul vechi iulian și iată până la ora actuală noi serbăm Sfintele Paști după calendarul neîndreptat. În 1924 s-a adoptat și în țara noastră calendarul iulian îndreptat, însă Bisericile Ortodoxe care au adoptat calendarul iulian îndreptat doar 3 ani au ținut Paștile după stilul cel nou. Din 1927 toate Bisericile Ortodoxe au serbat Sfintele Paști împreună, ținând cont de calendarul neîndreptat până când toate Bisericile Ortodoxe vor adopta calendarul iulian îndreptat”, a mai spus Preasfințitul Părinte Lucian.

Data Sărbătorii Învierii Domnului poate varia între 4 aprilie și 8 mai.

„Avem această variație vis-a-vis de cele două fenomene astronomice: echinocțiul de primăvară, 21 martie, precum și prima duminică cu lună plină după această dată, fixată astronomic la 21 martie, când ziua este mai mare decât noaptea. Ne legăm și de această simbolistică pentru că știm cu toții că Învierea Mântuitorului Iisus Hristos înseamnă biruința luminii asupra întunericului și a vieții asupra morții”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian.

Anul viitor vom sărbători Învierea Domnului pe 12 aprilie.

Comentarii Facebook


Știri recente