Cum circulă transportul în comun din Capitală în timpul sărbătorilor de Paști. Rută prelungită de STB

Metrorex și Societatea de Transport București (STB) au anunțat programul circulației mijloacelor de transport în comun din Capitală.

În perioada sărbătorilor de Paști, 1 – 6 mai 2024, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele conform graficelor pentru zilele de weekend și sărbători legale, anunță Metrorex, compania de metrou bucureșteană.

În noaptea de Înviere, între orele 23:00 – 01:00, trenurile de metrou vor circula la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 01:00 la ora 05:00, la un interval de aproximativ 20 de minute.

În situația unor fluxuri mai mari de călători vor fi introduse în circulație trenuri suplimentare, a anunțat Metrorex.

Atenție, însă: accesul în metrou cu lumânări sau candele aprinse este strict interzis, pentru evitarea incendiilor, informează compania de transport.

Liniile de transport de suprafață ale STB vor funcționa după programul unei zile de duminică. În noaptea de Înviere, serviciul de transport public de surpafață va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte și de cele ale liniei 100 conform programului obișnuit.

Suplimentar, STB va menține în circulație până la ora 03:00 tramvaiele liniei 41, care vor circula la intervale de 20 de minute.

O noutate utilă este că STB a prelungit linia autobuzului de zi 311 între Faur SA și Sala Palatului, pentru a facilita legătura pe axa est-vest a orașului.


Pentru trasee și program circulație STB în zile obișnuite: click aici.
Despre plata prin SMS a călătoriei cu SRB: click aici.

Pentru un calculator de rute Metrorex și STB în zile obișnuite: click aici.

Foto credit: Facebook / Metrorex

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente