Cum celebrează jurnaliștii Bisericii 13 ani: Pe teren, în mijlocul oamenilor

Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române își aniversează data de naștere în 27 octombrie, de Sfântul Dimitrie cel Nou. S-au împlinit 13 ani de la fondarea sa.

Această dată îi găsește mereu pe jurnaliștii Bisericii la lucru, în plin eveniment. Fie pe Dealul Patriarhiei, fie în spatele ecranelor de unde transmit „breaking news-urile” lor în șoaptă, însă decent și hotărât către presă, cât încă e slujbă la biserică.

Deși pelerinajul din acest an este afectat de pandemie, jurnaliștii Bisericii îți fac posibilă participarea la evenimente măcar „în duh”, prin intermediul tehnologiei.

Televiziunea și radioul îți aduc slujbele live, Basilica.ro și Ziarul Lumina îți scriu totul despre evenimente, iar Biroul de Presă este mereu disponibil pentru jurnaliști și publicul lor.

Centrul de Presă Basilica reprezintă forma concretă de activitate a Sectorului Comunicaţii şi Relaţii Publice al Patriarhiei Române. Este format din: Radio Trinitas, Trinitas TV, publicațiile Lumina, Agenția de știri Basilica, Biroul de presă şi relaţii publice.

Părintele Patriarh Daniel a gândit conlucrarea dintre cele cinci instituții „asemenea unei mâini cu cinci degete prin care Biserica lucrează pentru o corectă informare a credincioșilor cu privire la viața şi activitatea ei astăzi”.

Centrul de Presă Basilica funcţionează din 27 octombrie 2007 ca subunitate fără persona­litate juridică, non-profit, a Administraţiei Patriarhale.

Agenția de știri Basilica a apărut doar ca departament în 2007. Activitatea propriu-zisă materializată pe site-ul basilica.ro a debutat în 16 iunie 2008. Vezi mai multe aici.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente