Cum au sărbătorit românii din Republica Moldova Crăciunul pe stil vechi

Anual, în data de 7 ianuarie, românii din Mitropolia Basarabiei sărbătoresc Nașterea Domnului, potrivit calendarului neîndreptat. În acest an, Mitropolitul Petru și Episcopii Antonie de Bălți și Veniamin al Basarabiei de Sud au oficiat Sfânta Liturghie în mai multe comunități din Republica Moldova.

Înaltpreasfințitul Părinte Petru a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul” din Chișinău, slujba fiind transmisă în direct pe canalul oficial de YouTube al Teleradio Moldova.

„Să ne bucurăm împreună de Nașterea Pruncului Dumnezeiesc, Cel ce aduce pacea și lumina în sufletele noastre. În această perioadă sfântă, vă îndemnăm să înmulțiți rugăciunea, să citiți Sfânta Scriptură și să participați la Sfintele Slujbe. Rugăciunea sinceră și milostenia sunt daruri plăcute înaintea lui Dumnezeu”, a transmis la finalul slujbei Mitropolitul Petru.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei

Nașterea Domnului în Episcopia de Bălți

În Episcopia de Bălți, Preasfințitul Părinte Antonie a oficiat Sfânta Liturghie la Centrul Educațional „Anastasis”. În apropiere, eparhia planifică să construiască Ansamblul Episcopal Bălți.

Cu această ocazie, Preasfinția Sa a citit scrisoarea pastorală de Crăciun și a mulțumit credincioșilor pentru colindele interpretate.

Foto credit: Episcopia de Bălți

Crăciunul sărbătorit prin filantropie

Un aspect important al sărbătorii Nașterii Domnului în Episcopia Basarabiei de Sud a fost în acest an filantropia. Astfel, la finalul Sfintei Liturghii oficiate la Catedrala Episcopală din Cahul, Preasfințitul Părinte Veniamin a oferit pachete cu produse alimentare și de igienă pentru 50 de familii cu posibilități materiale reduse din eparhie.

Darurile au fost achiziționate cu sprijinul parohiei românești din Würzburg, Germania. Alte 50 de pachete vor fi oferite în zilele următoare, au transmis reprezentanții Episcopiei Basarabiei de Sud.

„Să-L primim pe Hristos în ieslea sufletelor noastre! Să ne lăsăm transformați de prezența Lui și să-L purtăm pe Domnul în viața noastră de zi cu zi, prin rugăciune, milostenie și iubire necondiționată”, a afirmat Preasfințitul Părinte Veniamin.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

De asemenea, în perioada Postului Nașterii Domnului, Catedrala Eparhială din Cahul a organizat o colectă pentru pacienții Spitalului Raional. Astfel, după Sfânta Liturghie de Crăciun, Corala „Sfânta Maria”, clericii și credincioșii de la Catedrală au colindat și au distribuit 100 de pachete pacienților internați în spital.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Foto credit: Mitropolia Basarabiei


Știri recente