Cu prilejul Înălțării Domnului, Preafericitul Părinte Daniel și Sanctitatea Sa Bartolomeu I au slujit în Catedrala patriarhală din Fanar

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, care se află zilele acestea la Istanbul, a slujit astăzi, 28 mai 2009, în Catedrala patriarhală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Fanar, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului. Sfânta Liturghie a fost prilejuită de sărbătorirea Înălțării Domnului.

Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a oferit astăzi în dar gazdei, Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, un set patriarhal de engolpioane, un potir lucrat în filigran, cărți și icoana Sfântului Iachint de Vicina, primul mitropolit al Țării Românești recunoscut de Patriarhia Ecumenică.

În cuvântul adresat, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre semnificația acestui praznic împărătesc (Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, fragment). Sanctitatea Sa Bartolomeu I a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru vizita efectuată și a reiterat mesajul de speranță pentru buna înțelegere între oameni (Cuvântul Sanctității Sale Bartolomeu I, fragment).

Sursa: Radio TRINITAS

Comentarii Facebook


Știri recente