Ctitoria voievodului Mihai Viteazul din Râmnicu-Vâlcea și-a serbat hramul

Biserica monument istoric „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Râmnicu-Vâlcea, ctitorită în 1587 de voievodul Mihai Viteazul, și-a serbat luni hramul.

Lăcașul de cult este unul din cele mai vechi din municipiu care o are ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, informează Arhiepiscopia Râmnicului.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului care le-a istorisit credincioșilor viața virtuoasă „a uneia dintre cele mai iubite sfinte ale poporului ortodox, mai ales a românilor”.

Credincioșii prezenți au avut ocazia să cinstească veșmântul ocrotitoarei Moldovei, aflat în patrimoniul bisericii din 2017.

„Prin mila lui Dumnezeu, de doi ani, în acest locaș din Râmnicu-Vâlcea se află unul dintre veșmintele care au îmbrăcat moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, de aceea cei care vin și se roagă ei primesc de la Dumnezeu multă mângâiere”, a subliniat ierarhul.

Zidită din temelie în anul 1557 de voievodul Pătrașcu cel Bun, biserica închinată Sfintei Cuvioase Parascheva a fost ridicată abia în 1587, ctitor fiind voievodul Mihai Viteazul, iar slujba sfințirii a fost oficiată în 1593 de Episcopul Teofil I al Râmnicului.

În Arhiepiscopia Râmnicului sunt peste 50 de biserici care o au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, dintre care cea mai veche este biserica de lemn din satul Mariţa, construită între anii 1556-1557.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente