Criza satului românesc şi implicarea Bisericii în atenuarea acesteia, una dintre temele simpozionului de la Patriarhie

Criza actuală a satului românesc şi implicarea Bisericii Ortodoxe Române în atenuarea acesteia este una dintre temele simpozionului organizat de Patriarhia Română la începutul lunii octombrie.

Pe acest subiect vor susţine alocuţiuni în data de 8 octombrie: Prof. Nicu Gavriluţă, Decanul Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii din Iaşi, Pr. Florin Marica, consilier patriarhal, Prof. Sebastian Moldovan, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu şi Prof. Narcisa Stiucă, Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

Deschiderea congresului va avea loc în data de 7 octombrie la Palatul Patriarhiei, în prezenţa a numeroase oficialităţi.

Temele din prima zi vor avea în vedere „Biserica – centrul vieţii spirituale a satului românesc”şi „Credinţa ca factor de unitate spirituală, coeziune socială şi înnoire culturală în comunităţile săteşti”.

Discuţiile din a doua zi a simpozionului se vor axa pe „şcoala din tinda Bisericii” având în vedere primele forme de educaţie în satul românesc, dar şi pe rolul Bisericii în atenuarea crizei satului românesc.

La simpozion vor participa academicieni, profesori universitari, oameni de cultură etc.

Evenimentul din perioada 7-8 octombrie este organizat în contextul anului omagial 2019.

Foto credit: Raluca Ene/Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente