Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la hramul Parohiei ieșene „Ziua Crucii”. Momentul a marcat și împlinirea a 220 de ani de la sfințirea lăcașului de cult, situat în cartierul Nicolina.
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a făcut referire la vorbele Sfântului Isaac Sirul despre omul Crucii și omul Învierii.
„Un mare părinte al Bisericii, Sfântul Isaac Sirul, mărturisește zicând «Crucea este hrana zilnică a creștinului», arătând prin aceasta că omul care dorește să fie împreună cu Domnul Hristos este un om al Crucii, pentru a deveni prin aceasta om al Învierii”.
„Creștinul adevărat este om al Crucii și om al Învierii”, a continuat Înaltpreasfinția Sa.
De asemenea, Părintele Mitropolit a explicat cum se arată starea de jertfă, prin care cineva poate să devină om al Crucii.
„Omul Crucii este cel care dăruiește pentru a dobândi mai mult. Omul Crucii este cel care nu se gândește doar la sine, ci se gândește la aproapele său”.
„Această stare de jertfă până la capăt au avut-o mulți mărturisitori, sfinți din închisorile anilor ’50, ’60, ai veacului trecut, și prin multă jertfă”.
„Chiar și astăzi sunt unele persoane care preferă să moară decât celălalt să pătimească. Acesta este omul Crucii, iar Dumnezeu, văzând această stare de jertfă, îl transformă pe acesta, sau mai bine zis, îl lasă om al Crucii dar el devine și om al Învierii”, a explicat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat slujba de sfințire a unui monument din piatră, ridicat cu ocazia aniversării a 220 de ani de la sfințirea bisericii parohiale, precum și a noului lumânărar și a noilor clopote.
Foto credit: Doxologia.ro / Flavius Popa