Creștinii din Turcia se roagă în vechile lor biserici

Sute de persoane din diaspora armeană și grecească din Europa și America vor participa la ceremoniile și slujbele anuale săvârșite în mai multe biserici creștine de pe teritoriul Turciei în perioada următoare, informează „Ziarul Lumina”. Cele mai importante ceremonii vor fi ținute la Mănăstirea Sumela, de lângă orașul Trapezunt, fosta capitală a Imperiului Bizantin, și la biserica armeană din orașul Van.

Anul acesta, Guvernul turc și-a dat acordul ca în alte două biserici creștine de pe teritoriul statului turc să fie săvârșite slujbe și ceremonii religioase de către grecii ortodocși și armeni. Biserica ortodoxă ‘Sfânta Voukolas’ din provincia Izmir și Biserica armeană ‘Sfântul Giragos’ din sud-estul provinciei Diyarbakýr sunt ultimele biserici creștine care vor fi deschise anual pentru ceremonii religioase. În Biserica ortodoxă ‘Sfânta Voukolas’, Liturghia nu a mai fost săvârșită din anul 1923, iar biserica armeană a fost închisă și transformată în depozit din anul 1915. Ministerul Culturii și Turismului din Turcia s-a implicat considerabil în ultimul timp pentru a reface cele două biserici armene din orașele Van și Diyarbakýr și a le reda circuitului turistic. Autoritățile turcești și-au dat acordul ca, o dată pe an, comunitatea armeană din Turcia și din diasporă să oficieze în aceste lăcașuri de cult ceremonii religioase.

Cea mai mare biserică armeană din Asia Mică a fost restaurată

‘Inițiativa Guvernului turc în a restaura și deschide aceste biserici pentru a fi vizitate de creștini cu permisiunea limitată de a sluji în ele este un pas important, în primul rând, pentru că marchează o schimbare de direcție a autorităților turcești’, a declarat Raffi Bedrosyan, membru al Comunității armene din America, care s-a implicat în strângerea de fonduri pentru restaurarea Bisericii ‘Sfântul Giragos’. Lăcașul de rugăciune, construit în secolul al XV-lea, este considerat a fi cea mai mare biserică din Orientul Mijlociu, cu o capacitate de 3.000 de persoane. În timpul Primului Război Mondial, Biserica ‘Sfântul Giragos’ a fost ocupată de armata germană și transformată în depozit de armament, iar după război a fost lăsată în paragină.

Ortodocșii se vor ruga în bisericile din Trapezunt și Capadocia

Slujbe religioase și ceremonii vor fi săvârșite și la mănăstirea ortodoxă închinată Maicii Domnului de lângă orașul Trapezunt. La eveniment va participa Ertuðrul Günay, ministrul culturii din Turcia. ‘Deja au fost stabilite zboruri directe între Moscova și Trapezunt, pentru că la eveniment vor participa mulți invitați din Patriarhia Rusiei, precum și din Grecia. Acest eveniment dovedește că, dacă nu există pace între religii, este foarte dificil în a obține pacea între nații diferite’, a spus părintele Dositei Anagnastopoulos, purtător de cuvânt al Patriarhiei Ecumenice. Grecii ortodocși vor participa la slujbe religioase și la biserica din Efes, astăzi orașul Izmir, și la bisericile din Niðde și Nevșehir din Capadocia.

Mănăstire siriacă redeschisă după 36 de ani

Comunitatea de creștini de rit siriac din Turcia și-a redobândit dreptul de a folosi Mănăstirea ‘Sfântul Eugen’, așezată pe coasta sudică a Muntelui Izlo. Mănăstirea a fost întemeiată în secolul al IV-lea și a devenit, în scurt timp, cel mai important centru spiritual din Turabdin. În ultimul secol, comunitatea monahală a scăzut dramatic, astfel că, în anul 1975, mănăstirea a rămas practic pustie. Începând cu anul 2010, așezământul monahal a început să fie locuit de călugări. Viața religioasă a renăscut în acest loc și cu sprijinul financiar al creștinilor de rit siriac din America. Anul acesta, autoritățile din Turcia au acordat dreptul comunității de creștini de rit siriac de a vizita Mănăstirea ‘Sfântul Eugen’ și de a participa la ceremoniile religioase.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…