Creștinii din India critică predarea în școli a „Scripturilor” hinduse

Agenția de știri ENI News informează că majoritatea reprezentanților Bisericilor creștine din India au protestat împreună cu laicii credincioși față de predarea ‘Scripturilor’ hinduse în școlile de stat din Karnataka, o regiune din partea sudică a țării. Aproximativ 100 de studenți și activiști sociali au protestat în fața statuii lui Gandhi din Bangalore, capitala din Karnataka, cerând încheierea predării în școli a cărții Bhagavad Gita. Protestul marchează declarația lui Vishweshawara Hegde Kageri, ministrul educației din Karnataka, care a precizat că predarea ‘Scripturilor’ hinduse va fi încredințată inclusiv grupurilor de femei din sate, în plus față de licee și colegii. Kageri a declarat că guvernul susține predarea învățăturilor cuprinse în Bhagavad Gita pentru că îi poate ajuta pe copii să învețe ‘valori potrivite’ pentru viață. ‘Certurile dintre diversele comunități devin inutile deoarece fiecare religie poate învăța lucruri bune de la Bhagavad Gita și alte cărți religioase șde acest genț’, a mai declarat Kageri. Federația Democrată a Tinerilor din India a criticat guvernul pentru ‘dorința de implicare în prozelitism religios (…) și astfel punerea în pericol a armoniei comunitare’. Părintele Manohar Chandra Prasad, un activist proeminent al Bisericii din sudul Indiei, a obiectat împotriva învățării ‘Scripturii’ unei singure religii, afirmând că ‘aceasta s-ar putea aplica și Bibliei, și Coranului pentru că toate religiile au valori șpropriiț’. Prasad a mai declarat pentru ENI News că ‘există o agendă secretă în spatele predării Bhagavad Gitei în școli. Se încearcă impunerea sistemului hindus normal și întărirea ideologiei naționaliste’. Între timp, grupurile musulmane au cerut Înaltei Curți din Karnataka să înceteze această mișcare prozelitistă.

Comentarii Facebook


Știri recente