Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române va concerta la Galaţi

Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române va concerta la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați în apropierea zilei Unirii Principatelor Române.

Evenimentul va avea loc duminică, 22 ianuarie, de la ora 18:30.

Potrivit organizatorilor, evenimentul aduce în fața spectatorilor fragmente din producțiile românești Veronica” și ,,Mama” ale căror orchestrații au fost realizate special pentru acest proiect unic în România, de către maeștrii Ioan Dobrinescu și Eugen Dan Drăgoi, cel din urmă alăturându-se corului și orchestrei simfonice în calitate de dirijor al acestui cel de-al 6-lea concert al proiectului.

Proiectul în sine reprezintă un act de promovare a artei muzicale cinematografice de factură românească, încurajând totodată ideea patriotismului și a identității naționale.

„Până la ora actuală, s-a tot pus în valoare muzica de film pentru copii din renumitele filme Disney, noi venim cu acest repertoriu din dorinţa de a deschide apetitul tinerelor generaţii pentru muzica românească, iar pentru celelalte categorii de vârstă va fi un prilej de evadare în copilărie şi, totodată, de savurare a muzicii bune”, a transmis Luminița Guțanu Stoian, dirijorul corului.

Turneul Național a debutat în luna octombrie a anului 2022 la Târgu Mureș, urmând  Oradea, Satu Mare, Craiova, Brașov și va continua în Galați, București, Chișinău, Cluj-Napoca, Iași etc.

Biletele se pot achiziționa la casieria Teatrului sau online pe site-ul blt.ro.

Afişul evenimentului.

Foto credit: Facebook / Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu”

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente