Corespondență inedită între părintele Nicolae Steinhardt și Mitropolitul Antonie Plămădeală

Ne aflăm în perioada Zilelor Culturale „Nicolae Steinhardt”, ajunse la cea de-a 16-a ediție. Astăzi, când se împlinesc 102 ani de la nașterea celui care avea să devină monahul Nicolae Delarohia, prezentăm ultima corespondență dintre autorul „Jurnalului fericirii” și vrednicul de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală. Se pregătea, în martie 1989, o întâlnire „sub cerul minții și al inimii” care, din păcate, nu a mai avut loc.

Personalități cu ope­ră vastă, cei doi re­pre­zentanți de sea­mă ai culturii din Biserica Ortodoxă Română s-au descoperit reciproc prin scriitură. Fiecare trimitea celuilalt cele mai noi apariții editoriale semnate, așteptând reacții. În anul 1987, Mitropolitul Antonie Plămădeală așternea pe hârtia unei scrisori gândul unei viitoare întâlniri. Scrisoarea am descoperit-o în arhiva Mitro­po­li­tului Antonie Plămădeală în manuscris, dar exemplarul dactilografiat se păstrează într-un fond al Bibliotecii Centrale Uni­versitare „Carol I” din București și a fost publicat în anul 2012 în revista „Verso”. Ierarhul român îi mulțumea monahului Nicolae, la 11 septembrie 1987, pentru volumul „Escale în timp și spa­țiu” și-i mărturisea: „Vă ur­mă­resc mereu în presă, și mă mir tare de cât de multe știți, și cât de mult scrieți. Aștept o vreme în care să stăm de vorbă pe îndelete. M-aș simți ca și când aș sta de vorbă cu Părintele Daniil – Agaton – Sandu Tudor, nașul meu de călugărie. Nu știu dacă l-ați cunoscut. Eu l-am cunoscut când era altfel decât îl cu­nos­cu­seră alții înainte. După convertirea de la Sandu Tudor la Agaton monahul și la Daniil schimonahul. Și câte n-am mai avea de vorbit!”

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente