Corala Te Deum Laudamus din București va susține două concerte de muzică religioasă la Suceava

Corala ortodoxă bărbătească Te Deum Laudamus va susține două concerte de muzică religioasă în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în perioada 12-14 mai.

Prima reprezentație va avea loc pe 12 mai de la ora 19:00 la Centrul de cultură „Mihai Teliman” din municipiul Siret.

Pe 13 mai, tot de la ora 19:00 se va desfășura cel de al doilea concert de muzică religioasă la Casa de cultură a Municipiului Rădăuți.

În ultima zi a turneului din Suceava, Corala Te Deum Laudamus va oferi răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Putna.

Turneul se desfășoară cu binecuvântarea Arhiepiscopului Calinic al Sucevei și Rădăuților. Intrarea la concertele coralei este liberă.

Constituită în anul 1990 din inițiativa câtorva preoți din București, Corala Te Deum Laudamus este astăzi o apreciată formație de muzică sacră care își propune promovarea valorilor și frumuseților muzicii religioase românești și universale, precum și valorificarea lor în concerte susținute în țară și străinătate.

Grupul vocal este alcătuit din artiști profesioniști, preoți, diaconi, studenți la Facultatea de Teologie și Universitatea Națională de Muzică din București.

Repertoriul coralei cuprinde cântări liturgice ortodoxe, creații culte de inspirație sacră, monodii de tradiție bizantină, colinde românești tradiționale, unele prelucrări folclorice și diverse creații de gen din muzica universală.

Dirijorul coralei este Preotul Zaharia Matei, lector la Facultatea de Teologie din București.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Comentarii Facebook


Știri recente