Eparhii

Corala Centrului Eparhial din Timișoara premiată la concursul de interpretare corală de la Ohrid, Macedonia

basilica.ro
Corala Centrului Eparhial din Timișoara premiată la concursul de interpretare corală de la Ohrid, Macedonia

În perioada 22-26 august, a avut loc ediția a VI-a, a Festivalului Coral de la Ohrid, unde au fost prezente aproape șaizeci de formații, din șaptesprezece țări. Cu binecuvântarea ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului și cu purtarea de grijă a PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, la eveniment a participat și corala „Melos”, a Centrului Eparhial din Timișoara, condusă de Părintele Nicolae Belean, care a obținut premiul III și un premiu special pentru interpretarea piesei populare macedonene „Aj sto mi e milo”, aparținând compozitorului Tomislav Zografski, potrivit mitropolia-banatului.ro.

Majoritare au fost corurile din zona slavă a Europei – Polonia, Bulgaria, Rusia, Serbia, Croația, Cehia, Macedonia – însă au putut fi ascultate și coruri din Turcia, Belgia, sau chiar din îndepărtata Suedie. Toate, formații de cea mai bună calitate și de o mare varietate : coruri de copii, de tineret, sau de voci mature, coruri de amatori, dar și de profesioniști, coruri de voci feminine, bărbătești, sau mixte.

Astfel, timp de câteva zile, Ohridul a fost capitala europeană a bucuriei de a cânta. Străduțele pietruite și înguste, bisericile vechi de veacuri, malul lacului bătrân au răsunat în acordurile vocilor celor peste o mie de coriști veniți la Ohrid pentru a împărtăși această bucurie. Totul s-a desfășurat sub semnul calității fără de cusur – de la muzica ce a putut fi ascultată în festival, la prezența scenică a corurilor, sau la profesionalismul membrilor juriului – nume sonore ale cântului coral, între care amintim pe maestrul Voicu Popescu, dirijorul corului „Madrigal”.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5