Eparhii

Copiii Parohiei Sfântul Dumitru din Suceava, răsplătiți cu o excursie

basilica.ro

Copiii care participă la orele de cateheză în Biserica „Sfântul Dumitru” din Suceava au beneficiat sâmbătă, 14 iunie 2014, de o excursie gratuită la mănăstirile din Bucovina, informează „Ziarul Lumina”.

Pelerinajul a fost organizat de pr. Justinian-Remus A. Cojocar, slujitor la acest sfânt lăcaș. După ce au vizitat câteva așezări monahale, școlarii au participat la slujba Sfintei Liturghii de la Mănăstirea Doroteia. La final, au fost citite mai multe rugăciuni pentru luminarea minții copiilor, pentru spor, ajutor și binecuvântarea călătoriei. Excursia a continuat în satul Slătioara, unde au poposit la Codrii Seculari, apoi s-au oprit la o stână pentru a gusta din bucatele tradiționale. „Nu vom uita niciodată această zi!”, au mărturisit copilașii la finalul pelerinajului, care au mulțumit părintelui Justinian Cojocar pentru tot efortul depus atât la orele de cateheză, cât și în organizarea acestei activități.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5