Copiii din Afumați au fost consiliați în materie de „Prevenţie şi Educaţie pentru Sănătate”

Aproximativ 700 de copii din localitatea ilfoveană Afumaţi au fost vineri beneficiarii ediţiei cu numărul 53 a Campaniei de „Prevenţie şi Educaţie pentru Sănătate” şi totodată prima din anul 2019.

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului le-au prezentat tinerilor noţiuni de igienă personală, de nutriţie şi metabolism, dar şi tehnici de îmbunătăţire a posturii si de combatere a fenomenului de bullying.

În semn de apreciere a voluntarilor, la sfârşitul prezentării, un grup de elevi îmbrăcaţi în costume populare a susţinut un scurt program artistic, iar voluntarii le-au oferit tuturor copiilor produse de igienă orală.

Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a declarat că deşi copiii cunoşteau foarte multe noţiuni despre cum să îşi îngrijească sănătatea, e foarte important ca un medic să le certifice aceste informaţii „pentru ca mai târziu copiii să nu aibă probleme de sănătate”.

Dr. Simona Carniciu, medic specialist în Diabet, Boli metabolice şi Nutriţie şi voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a subliniat: „De foarte multe ori copiii vor să mănânce acele lucruri nesănătoase pe care le mănâncă ceilalţi colegi şi de fiecare dată când cineva vine cu ceva sănătos la şcoală este văzut ca un intrus. Drept urmare, este foarte bine să facem aceste campanii”.

Raluca Simion, psihoterapeut şi voluntar la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a precizat următoarele:

„Ca psiholog le-am vorbit copiilor despre cum să îşi calmeze furia şi cum să identifice fenomenul de bullying pentru că e diferit de o simplă ceartă şi o simplă supărare. Fenomenul de bullying implică o furie constantă care este special direcţionată de anumiţi copii către anumiţi copii”.

„Am încercat să le livrez câteva metode prin care ei să reuşească să se calmeze şi să îşi pună stop emoţiilor negative”.

Peste 12.000 de persoane din 13 judeţe au beneficiat până acum de sprijinul voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului în cadrul acestei campanii.

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de cvoluntari sub coordonarea atentă a Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.

Foto Credit: Voluntarii CMN

Comentarii Facebook


Știri recente