Copiii de la Centrul „Sf. Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor i-au cântat colinde lui Moș Crăciun

Moș Crăciun a adus luni daruri și bucurie la Centrul de zi pentru copii „Sf. Mc. Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Copiii l-au întâmpinat pe Moș cu o expoziție de creații proprii, realizate sub coordonarea profesorului voluntar Oana Maria Hondrea, și cu un concert de colinde tradiționale românești, realizat sub coordonarea profesorului voluntar Lucica Vâlcan.

Moșul a adus cadouri din Anglia oferite de Asociația Copii în Dificultate, iar Arhiepiscopia Bucureștilor și Episcopia Italiei le-au trimis copiilor pachete cu alimente și produse  tradiționale de Crăciun, dulciuri, fructe și truse de igienă anti-Covid 19.

Expoziția „Încântarea îngerilor”, organizată la centru cu prilejul vizitei lui Moș Crăciun, este rodul atelierelor coordonate de profesoara de artă plastică Oana Maria Hondrea.

„În expoziție se pot admira 40 de felicitări reprezentând îngeri în viziunea copiilor. Ne-am propus astfel să fim ancorați la această perioadă specială de 40 de zile de pregătire pentru întâmpinarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos”, a explicat profesoara.

„Toți îngerii noștri se bucură, cântă, iar mulți au mâinile ridicate către Cer. Sunt delicați, viu colorați și nădăjduim ca aceia care vor atrage privirile să amintească de un locuitor al cerului.”

14 îngeri au fost selectați pentru calendarul 2022 al centrului.

Pe parcursul atelierelor, copiii au aflat despre Îngerul Păzitor, slujirea îngerilor și cinurile îngerești. Copiii au mai realizat și obiecte decorative de sezon: brazi și steluțe. La  proiect au mai participat elevi voluntari de la școlile gimnaziale nr. 96 și nr. 133 din București.

Felicitările și calendarele vor fi dăruite sponsorilor și voluntarilor care sprijină activitatea Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia”.

Centrul sprijină peste 35 de copii din familii vulnerabile social din Arhiepiscopia Bucureștilor, oferindu-le o masă caldă zilnică și servicii de after-school.

Foto credit: Centrul de zi „Sf. Mc. Sofia”

Comentarii Facebook


Știri recente