„Copiii, darul lui Dumnezeu”: Mitropolitul Laurențiu a binecuvântat grădinița înființată de Arhiepiscopia Sibiului

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a binecuvântat miercuri, 7 decembrie, Grădinița „Sfântul Nicolae” a Arhiepiscopiei Sibiului.

„Chiar dacă privim la tot procesul acesta de edificare al acestei grădinițe, care a fost atât de sinuos și dificil de realizat, totuși, acum parcă am uitat toate și vedem în perspectivă”, a spus ierarhul.

„Copiii sunt darul lui Dumnezeu. E adevărat că sunt un dar prețios care nu se ține ușor, dar pentru că v-a rânduit Dumnezeu, din naștere, darul acesta al iubirii materne, vă îngrijiți de copii exact ca de propriii dumneavoastră copii. De aceea vă mulțumim și vă binecuvântăm și rugăm pe Dumnezeu ca să vă ocrotească”, le-a spus părintele mitropolit educatoarelor.

La slujba de binecuvântare au fost prezenți Părintele Petru Madina, consilier economic al Arhiepiscopiei Sibiului, Prof. Dr. Sorin Joantă, inspectorul pe învățământ al Arhiepiscopiei Sibiului, Părintele Iosif Toma, care slujește la biserica din ansamblul socio-educațional construit de Arhiepiscopie,  și angajații grădiniței.

Clădirea dispune de parter și mansardă și va avea în total șase săli de activități socio-educaționa­le. Este dotată cu o sală multifuncțională, o bucătărie, o sală de mese, spații de depozitare, cabinet medical. Grădinița poate primi cel puțin 100 de copii.

Situat la limita oraşelor Sibiu şi Cisnădie, Cartierul Arhitecților este unul dintre cele mai noi din Sibiu. În zonă locuiesc multe familii tinere.

Pentru a răspunde nevoilor duhovnicești, în cartier a fost construit Ansamblul socio-educațional „Sf. Nicolae”, care include Biserica „Sf. Mc. Laurenţiu” şi „Sf. Ier. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei”, un centru pentru activități cu tinerii, o grădiniță, cabinete medicale și alte spații necesare activităților sociale, religioase și educative.

Foto credit: Arhiepiscopia Sibiului

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente