Copii din Florești în vizită la Centrul pastoral-cultural Gavriil Drugănescu

Membrii grupului de cateheză al Parohiei Florești au vizitat vineri, 6 septembrie, cu binecuvântarea Preasfințitului Ambrozie, Episcopul Giurgiului, ansamblul brâncovenesc ce cuprinde și Centrul pastoral-cultural „Gavriil Drugănescu”, din satul Stoienești, comuna Florești-Stoienești, județul Giurgiu, informează episcopiagiurgiului.ro.

Micii pelerini, însoțiți de pr. Andrei Petrache, inspector eparhial și parohul Parohiei Florești, și de pr. Valeriu Popescu, preot slujitor la aceeași parohie, au fost întâmpinați de pr. Daniel Preoteasa, custodele Centrului pastoral-cultural „Gavriil Drugănescu”, care le-a făcut cunoscut acestora istoricul locației vizitate, monument de arhitectură brâncovenească, edificat la începutul secolului al XVIII-lea. Totodată, grupul de pelerini a vizitat și Biserica „Buna Vestire” a Parohiei Drugănescu, monument istoric brâncovenesc de la începutul secolului al XVIII-lea, unde aceștia au putut admira atât arhitectura deosebită a sfântului lăcaș, cât și frumoasa pictură executată de zugravul Pârvu Mutu. La final, tinerilor oaspeți le-au fost oferite dulciuri și iconițe.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…