Cooperare şi schimb de experiență între Bisericile Ortodoxe Rusă şi Română

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei şi Exarh Patriarhal, a participat, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la festivitățile prilejuite de aniversarea a șapte decenii de viață de către Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, în perioada 19-22 noiembrie 2016.

Evenimentele au început cu săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii la Catedrala patriarhală Hristos Mântuitorul din Moscova, în ziua de duminică, 20 noiembrie. La slujbă au participat Întâistătători şi delegați ai Bisericilor Ortodoxe.

Delegatul Patriarhului României a fost primit de către Preafericitul Kiril la reşedinta patriarhală de la Mănăstirea Danilov din Moscova, marţi, 22 noiembrie. Preafericirea Sa a mulţumit pentru participare, pentru mesajul de felicitare din partea Patriarhului României şi a subliniat importanţa relaţiilor între Bisericile Ortodoxe Surori. De asemenea, Patriarhul Kiril a menţionat necesitatea schimbului de experiență între instituţiile teologice de învățământ din cele două Biserici, precum şi beneficiile relațiilor între mănăstiri, pentru că monahismul din țările noastre este foarte bine organizat şi are un aport deosebit la intensificarea vieții duhovniceşti a poporului.

Festivitățile s-au încheiat cu un concert care a avut loc în sala de festivități de la demisolul Catedralei Hristos Mântuitorul din Capitala Rusiei.

Foto: patriarchia.ru

Comentarii Facebook


Știri recente