Constantin Brâncoveanu a stat, ca mulți alți conducători de stat din perioada premodernă, sub iataganul Înaltei Porți. Întreaga sa viață, începând cu frageda pruncie și ajungând la deplina maturitate, a fost urmărită de acțiunile sultanilor, care i-au ucis tatăl și bunicul. În acest context dominat de frică și incertitudine, politica domnitorului român a avut în vedere situarea echidistantă față de marile puteri ale momentului: Imperiul Habsburgic, Rusia și Imperiul Otoman. Lucru greu de îndeplinit, mai ales din cauza familiilor boierești, Cantacuzinii și Bălenii, aflate în conflict, care considerau interesul personal mai important decât cel național.
Mai multe informații în Lumina de Duminică.
