Consiliul Județean sprijină extinderea Centrului de îngrijiri paliative al Arhiepiscopiei Clujului

Consiliul Județean Cluj sprijină extinderea Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, anunță Radio Renașterea.

Sprijinul a constat în acordarea spre folosință, cu titlu gratuit, a două terenuri publice din Cluj-Napoca pentru o perioadă de 49 de ani. Pe acest loc, în suprafață totală de 2.285 mp, va fi construit un nou corp de clădire pentru centrul de îngrijiri paliative.

Decizia vine în contextul unei cereri tot mai mari de servicii paliative pentru pacienții cu afecțiuni grave, în special oncologice, și permite eparhiei să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru extinderea instituției medicale.

„Susținem cu toată convingerea extinderea activității centrului prin construirea unui nou corp de clădire, cu atât mai mult cu cât numărul tot mai mare de bolnavi impune creșterea capacității de găzduire”, a declarat Alin Tișe, Președintele Consiliului Județean Cluj.

Parteneriat public-privat

Consiliul Județean Cluj a fost implicat activ în susținerea centrului încă din 2007, când a oferit gratuit terenul pe care a fost edificată actuala clădire, contribuind astfel la realizarea unui proiect unic în zona Transilvaniei.

Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” a fost inaugurat în 2012 și oferă servicii complexe de asistență medicală, spirituală, psihologică și socială pentru pacienții aflați în stadii avansate de boală.

Unitatea dispune în prezent de 48 de paturi pentru spitalizare continuă, o farmacie cu circuit închis, un centru de zi, un paraclis și o sală de conferințe.

Pe lângă îngrijirea medicală, pacienții și familiile lor beneficiază de suport spiritual și psihologic.

Foto credit: Facebook / Centrul de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” Cluj-Napoca


Știri recente