Consilier al Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova în audiență la Înaltpreasfințitul Mitropolit Petru

La 12 ianuarie, Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru a primit în audiență pe Michael Mates, prim-secretar și consilier pe probleme politice și religioase a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova, informează mitropoliabasarabiei.md.

Înaltul oaspete s-a arătat interesat de activitatea Mitropoliei Basarabiei, relațiile interconfesionale din Republica Moldova și relația cu autoritățile publice centrale.

Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a oferit o scurtă informație despre relațiile dintre Mitropolia Basarabiei și Guvernul R. Moldova și problemele cu care se confruntă structura românească din acest spațiu. Mitropolitul și Exarhul Petru a subliniat că Mitropolia Basarabiei este o biserică națională, autonomă și apolitică în raport cu alte structuri eclesiastice de la noi.

Comentarii Facebook


Știri recente