Consfătuirea profesorilor de Religie din județele Galați și Brăila

În data de 10 septembrie 2014, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat consfătuirea generală a profesorilor de religie din județele Galați și Brăila, organizată în scopul unei bune pregătiri a începutului de nou an școlar 2014-2015, a precizat Părintele Gabriel Molocea.

Evenimentul, așezat sub patronajul Sfinților Martiri Brâncoveni a reunit întregul corp profesoral cu predare la disciplina „Religie” din cele două județe ale Eparhiei mai întâi, după cum era și firesc, sub Pantocratorul Catedralei Arhiepiscopale, la Sfânta Liturghie.

Soborul slujitor a fost alcătuit din preoți care sunt și profesori la catedra de religie, iar celelalte cadre didactice participante au oferit răspunsurile liturgice într-o desăvârșită cântare omofonă.

La slujbă a asistat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos care, la final a oficiat o slujbă de mulțumire și a rostit rugăciunile speciale pentru începutul unui nou an școlar.

Lucrările propriu-zise ale consfătuirii s-au desfășurat, începând cu ora 10,00, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați și au stat sub genericul „2014 – Anul Comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni”.

Între oaspeții de seamă invitați și care au rostit scurte alocuțiuni în deschiderea dezbaterilor s-au numărat și prof. Mioara Enache, inspector școlar general în cadrul ISJ Galați și prof. Marius Damian, inspector școlar general-adjunct în cadrul ISJ Brăila.

În cadrul lucrărilor Înaltpreasfinția Sa a prezentat volumul vrednicului de pomenire episcop Antim Angelescu al Buzăului „Psihologia religioasă a copilului și a adolescentului, cu aplicații în învățământul religios” apărută la editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, iar pc pr. dr. Mihai Roșu, protoiereu de Nicorești a prezentat un referat cu tema „Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, părinte-model pentru familia creștină, pentru profesorul de religie și pentru creștinul din societatea de astăzi”.

Celelalte teme abordate au vizat o scurtă analiză retrospectivă a activității din anul școlar 2013-2014, problemele legate de proiectele comune Biserică – Școală: evaluarea activităților eparhiale din anul școlar precedent: concursul de icoane din Duminica Ortodoxiei; cinstirea eroilor neamului cu prilejul praznicului Înălțării Domnului, pelerinajul tinerilor la hramul Mănăstirii Buciumeni, programele de spovedire și împărtășire a elevilor în posturi, dar și implicarea profesorilor de Religie în susținerea proiectului național „Hristos împărtășit copiilor” și evaluarea proiectului „Alege Școala!” în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Pe baza documentelor întocmite de protoierii și centralizate de către Sectorul cultural, învățământ și activități cu tineretul, Înaltpreasfinția Sa a arătat faptul că „aproape 80.000 de copii și elevi au participat în anul școlar precedent la programele catehetice patriarhale și eparhiale, în logica cooperării mai strânse dintre familie, Biserică și școală, iar peste 55.000 de elevi, cu participarea cadrelor didactice, s-au spovedit și s-au împărtășit.

Am reținut, de asemenea, că peste 650.000 lei au fost oferiți sub formă de ajutoare materiale și nu numai, elevilor săraci din parohiile/localitățile expuse riscului de sărăcie și abandonului școlar”.

În cea de a doua parte a dezbaterilor, s-a făcut proiectarea activităților pentru anul școlar 2014-2015 privind relația dintre Familie, Școală și Biserică, prioritățile privind ora de religie, precum și implicarea profesorilor de religie în parteneriatele educaționale dintre parohii și școli/licee și programele catehetice, în baza hotărârilor Sfântului Sinod și a legislației civile în domeniu. „Mai important decât orice, a subliniat Chiriarhul Dunării de Jos, este proiecția noului an școlar prin aplicarea Protocolului dintre Patriarhie și Ministerul Educației și Cercetării și prin participarea efectivă a cadrelor didactice la programele liturgice, culturale și social-filantropice din parohii!”.

La final, toți participanții au primit în dar iconițe și broșura „Gustați și vedeți că bun este Domnul!”.

Comentarii Facebook


Știri recente