Congresul bienal al Episcopiei Canadei s-a desfășurat la Vancouver

Congresul bienal al Episcopiei Canadei s-a desfășurat sâmbătă și duminică în Parohia „Sfântul Nicolae” din Surrey (Vancouver), Canada.

A cincea ediție a congresului a fost deschisă sâmbătă cu oficierea Sfintei Liturghii de către Episcopul Ioan Casian al Canadei. La slujbă au participat delegați ai parohiilor românești din Canada.

„Ne adunăm în cadrul acestui eveniment la doi ani de zile pentru a vorbi despre activități și despre lucrurile pe care dorim să le săvârșim în viitor”, a spus Preasfinția Sa.

„Așa cum am văzut de-a lungul fiecărei generații, Biserica a mers înainte asemenea unei corăbii care traversează momente de răscoală, furtună, ploaie, purtând mesajul lui Hristos. Și noi să facem la fel și să ne bucurăm de acest moment și de comuniune”.

La acest congres, Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a fost delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

„Congresul eparhial la care sunteți prezenți este o ocazie unică pentru a vă întâlni și a discuta despre misiunea Bisericii și de a propune căile cele mai bune spre împlinirea acesteia”, a evidențiat Părintele Patriarh în mesajul transmis românilor din Canada.

„Congresul permite, de asemenea, sintetizarea întregii activități eparhiale cu parohiile, mănăstirile și misiunile ei, constatarea progreselor făcute sau a momentelor mai dificile parcurse legate de activitatea misionară, pastorală și socială, dar și elaborarea unui proiect misionar asupra întregii activități bisericești pe termen mediu şi lung”.

Întâlnirea s-a încheiat cu rugăciune duminică: Mitropoliții Iosif al Europei Occidentale și Meridionale și Nicolae al celor două Americi au oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Episcopul Ioan Casian.

Congresul precedent a avut loc în anul 2022 la Parohia „Sfântul Ștefan Cel Mare” și „Sfântul Nectarie de Eghina” din Oshawa, Ontario, Canada.

Foto credit: Arhivă Episcopia Canadei


Știri recente