Congres Internațional la Roma

La Roma se desfășoară în perioada 2-6 februarie 2011 lucrările Congresului Internațional „Creștini și păstori pentru Biserica de mâine” organizat de Comunitatea Sant’ Egidio. Manifestarea reunește teologi din toată lumea, iar Biserica noastră este reprezentată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii. Tema întâlnirii din acest an este „Profeția dragostei speranțe pentru o lume nouă.”

Până în prezent discuțiile s-au axat pe problema iubirii ca liant în lupta împotriva secularizării.

‘Au avut loc conferințe urmate de discuții care au scos în relief importanța iubirii ca liant din ce într-o lume din ce în ce mai secularizată și mai îndepărtată de Dumnezeu. Pe parcursul acestor zile episcopii din diferite locuri ale lumii vor avea posibilitatea să-și împărtășească experiența pastorală pusă în slujba Bisericii și a credincioșilor, mai ales că mulți dintre ei vin din zone de conflict, în zone în care creștinii sunt încă persecutați. Un rol important aseară l-a avut și evocarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România din anul 1999 și întâlnirea lui cu vrednicul de pomenire Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, întâlnire la care comunitatea Sant’Egidio și-a adus un aport special. Iată deci cum păstorii Bisericii, Episcopii, au posibilitatea să se întâlnească și să-și împărtășească din experiențele lor pastorale și în același timp să învețe unii de la alții și mai ales să învețe să se roage împreună pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și pentru pacea întregii lumi, așa cum ne rugăm mereu’, a spus Preasfinția Sa, după cum ne informează Radio TRINITAS.

Comentarii Facebook


Știri recente