Conferințe semestriale preoțești în Episcopia Tulcii

În Episcopia Tulcii s-au desfășurat în perioada 9 – 11 iunie 2015 conferințele preoțești semestriale cu tema 2015 – Anul misiunii parohiei și mănăstirii azi. Conform indicațiilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, conferințele au tratat în două mati părți misiunea parohiei și misiunea mănăstirii în trecut și astăzi, a precizat Pr. Felix Neculai, consilier cultural.

Conferințele s-au desfășurat cu participarea și cuvântul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Visarion, după următorul program:

Protopopiatul Tulcea. 9 iunie, sala festivă a Bibliotecii Județene ,,Panait Cerna” din Tulcea. Au conferențiat Pc. Pr. Dănuț Palade de la Parohia Sf. Nicolae –Tulcea, tratând Misiunea parohiei astăzi, iar în a doua parte, Pc. Pr. Trif Mihail Cristian de la Parohia Buna Vestire – Tulcea a tratat tema Misiunea mănăstirii astăzi.

Tot aici a fost prezentată o galerie a ierarhilor de la Dunărea de Jos și Tomis care au păstorit și județul Tulcea, precum și a preoților tulceni – ctitori de cultură românească în secolul al XX-lea. Totodată au fost prezentate și cărțile personale sau publicațiile și revistele conduse de preoții de seamă tulceni din prima parte a sec. XX.

Protopopiatul Babadag. 10 iunie, sala de ședințe a Primăriei Babadag. Au conferențiat Pc. Pr. Axente Vasile de la Parohia Dăeni, tratând tema Misiunea parohiei astăzi, și Pc. Pr. Vîlcu Viorel de la Parohia Nicolae Bălcescu care a tratat tema Misiunea mănăstirii astăzi.

Protopopiatul Niculițel. 11 iunie, sala de ședințe a Primăriei Isaccea. Au conferențiat Pc. Pr. Ungureanu Viorel de la Parohia Jijila I pe tema Misiunea parohiei astăzi, și Pc. Pr. Catană Nicolae de la Parohia Alba care a tratat tema Misiunea mănăstirii astăzi.

Discuțiile ulterioare pe marginea temei, venite din partea numeroșilor preoți, stareți și starețe au adus numeroase contribuții pentru sporirea misiunii Bisericii din parohii și mănăstiri și mai ales explicații practice, necesare atât viețuitorilor din mănăstiri, cât și preoților și creștinilor.

La finalul fiecărei conferințe P.S. Părinte Visarion a acordat diplome de excelență parohiilor și mănăstirilor implicate în organizarea Expoziției Spovedanie și Euharistie. Mărturii de artă din Episcopia Tulcii, desfășurată la Casa Artelor din Sibiu, în perioada aprilie – mai 2015.

Pe lângă discuțiile directe privitoare la tema conferinței au fost discutate și alte probleme de ordin administrativ, cultural – educațional și social – filantropic.

Comentarii Facebook


Știri recente