Conferințe prepascale dedicate tinerilor, la Timișoara

Șirul de conferințe prepascale naționale sub genericul „Cuminecare și Comunicare. Taina Sfintei Euharistii și Taina Sfintei Mărturisiri” s-a încheiat joi, 10 aprilie 2014. Ultima conferință cu tema „Dimensiunea Euharistică a succesiunii apostolice” a fost susținută la Universitatea de Vest, de pr. conf. dr. Ioan Bizău, de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

În aceeași zi, Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a găzduit o dezbatere pe tema „Plictisul existențial la copii și tineri”.

La evenimentul desfășurat în Amfiteatrul AI2 al Universității de Vest, au participat clerici din eparhie, profesori și studenți teologi, precum și un numeros public timișorean. „Ceea ce numim succesiune apostolică are un caracter euharistic, adică sacramental, și în acest proces continuu de transmitere, de a duce mai departe moștenirea apostolică ce privește învățătura, slujirea, modul de a fi, este implicat întreg poporul lui Dumnezeu. Obișnuim să credem că doar clericii sunt chivernisitorii sau gestionarii acestei moșteniri, or, trebuie să învățăm, să redescoperim că Biserica este poporul lui Dumnezeu și prin faptul că suntem botezați, că am primit darul Sfântului Duh prin Taina Mirungerii, noi toți răspundem de moștenirea apostolică, toți suntem datori să o primim, să o receptăm și să o ducem mai departe”, a precizat pr. Ioan Bizău. Expunerea a fost însoțită de piese corale adecvate Postului Mare în interpretarea corului studenților teologi conduși de pr. Laurian Popa. Seria de conferințe prepascale a fost organizată de Arhiepiscopia Timișoarei, Universitatea de Vest, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie și ASCOR Timișoara. Totodată, în Aula Magna Universității de Vest din Timișoara a avut loc o dezbatere pe tema „Plictisul existențial la copii și tineri”, la care au participat profesori, elevi și părinți. În cadrul evenimentului a avut loc și lansarea volumului reeditat „Polyanna. Taina mulțumirii”, un best-seller al celebrei scriitoare americane Eleanor H. Porter, apărut în anul 1913 și care prezintă una dintre cele mai frumoase povești pentru copii și adulți din toate timpurile. Toți cei care au achiziționat un exemplar al volumului lansat în cadrul evenimentului au contribuit la sprijinirea copiilor nevoiași din centrele de plasament ale județului Timiș. Tema propusă spre dezbatere a fost abordată din perspectivă psihologică, sociologică, dar și duhovnicească de următorii invitați: prof. univ. dr. Alin Gavreliuc, de la Facultatea de Sociologie și Psihologie din Timișoara, lect. univ. dr. Claudiu Mesaroș și lect. univ. dr. Florin Lobonț, de la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din Timișoara, precum și ierom. Dionisie Ignat, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ilie” de la Albac, județul Alba. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Timișoarei, Asociația Culturală Kratima și Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării din Timișoara.

Comentarii Facebook


Știri recente