Conferința Speranță întru Credință. Comemorarea mărturisitorilor din închisorile comuniste la Mănăstirea Caraiman

Conferința Speranță întru Credință va avea loc mâine la Mănăstirea Caraiman din județul Prahova.

Evenimentul din 10 mai 2017 este organizat de Penitenciarul Ploiești în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română în vederea comemorării mărturisitorilor ortodoxiei din închisorile comuniste.

În debutul manifestării va fi oficiată Sfânta Liturghie și o slujbă de pomenire pentru cei care au suferit în perioada regimului comunist.

Conferința va fi moderată de Magdalena Toma, director adjunct al Penitenciarului Ploiești.

La întrunire va participa și Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar Patriarhal. Ierarhul va transmite mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Prefectul județului Prahova, Ioana Mădălina Lupea, va fi de asemenea prezentă la întâlnire.

Vor mai conferenția Pr. Prof. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie din Sibiu și Pr. Florin Smarandi, Coordonator la Administrația Națională a Penitenciarelor.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor prilejuite de Anul comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente