Sâmbătă, 04 iunie 2016, la Parohia Bichișceaba (Békéscsaba), aparținând Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, a avut loc cea dintâi conferință preoțească misionar-pastorală din acest an în Eparhie, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Conferința a fost precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica parohială de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, înconjurat de un sobor toți clericii Episcopiei la care au luat parte mai mulți credincioși din Bichișceaba, Giula, Budapesta, sau Arad, dar și oficialități. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup coral format din tineri de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.
Conferința preoțească a fost dedicată atât temelor stabilite de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox și Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și al tipografilor bisericești, cât și unui eveniment deosebit legat de Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria. Eparhia și-a aniversat împlinirea a 70 de ani de la înființare, prin hotărârea Congresului Național Bisericesc al Românilor Ortodocși din Ungaria, ținut în biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae din Giula, în 27 martie 1946.
Pentru a marca acest eveniment, îndată după Sfânta Liturghie clericii și credincioșii au luat parte și la vernisarea unei expoziții aniversare ce a fost pregătită la Centrul Cultural Csabagyöngye, din oraș, de către Doamnele Emilia Martin și Elena Ciobai Munteanu, muzeografe și membre ale comunității românești din Ungaria.
Expoziția a cuprins atât obiecte bisericești vechi, de patrimoniu, din colecția Episcopiei (Evangheliar din 1811, Octoihul de la Târgoviște din 1712, Liturghierul de la Râmnic din 1767, Apostolul de la București din 1774, Triodul de la Râmnic din 1731, Antimis din anul 1858, icoane prăznicare pe lemn din 1798, potire, cruci, candele și veșmânt preoțesc din secolele XVIII-XX, etc.), cât și icoane bizantine contemporane, de înaltă calitate, din colecția personală a tânărului Gabriel Gurzău din Giula.
Într-o altă sală a aceluiași centru și sub conducerea ierarhului, a urmat apoi conferința preoțească, la care au fost prezentate două referate: Pr. Marius Maghiaru, Protopop de Budapesta, a vorbit despre „Aniversarea a 70 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Străduințele comunității românești din Ungaria de a se organiza din punct de vedere bisericesc; starea ei actuală și perspective pentru viitor” și Diaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula, a vorbit despre „Metode de comunicare modernă și rețelele de socializare și rolul lor în educația religioasă a tineretului ortodox. Provocări și oportunități”.
Ambele prelegeri au scos în evidență câteva lucruri importante despre rolul mijloacelor moderne în viața și educația tinerilor, dar și despre trecutul comunității ortodoxe românești din Ungaria, care a rămas dincolo de granițele României, după Tratatul de Pace de la Trianon, din 1920, cu doar 4 preoți și câteva mii de credincioși, împărțiți în 18 parohii și care s-au luptat foarte mult pentru a se putea organiza din punct de vedere administrativ-bisericesc. După mai multe încercări nereușite (Adunările preoților de la Bichișceaba din 1927 și 1929, de la Chitighaz, din 1932, sau de la Giula, din 1934), acest lucru s-a putut realiza doar prin Congresul Național Bisericesc al Românilor Ortodocși din Ungaria, ținut la Giula, în 27 martie 1946, însă recunoașterea Episcopiei a avut loc mult mai târziu, din partea Statului Ungar în anul 1951 și de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin hotărârile sale din 1950 și 1953, iar un ierarh canonic așezat în fruntea acestei Eparhii a putut avea loc doar prin hirotonia și instalarea Preasfințitului Părinte Sofronie Drincec, în 21 februarie 1999. Începând din anul 2007, după plecarea la Oradea a Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie și până în prezent, Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria este condusă de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan.
Un cuvânt de apreciere pentru evenimentele organizate acum la Bichișceaba, dar și pentru activitatea desfășurată de Episcopie de-a lungul vremii, a fost rostit de către Domnul Consul General Florin Trandafir Vasiloni, care este prezent la toate manifestările importante din viața Episcopiei și a comunității românești din Ungaria.
Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a felicitat pe conferențiari și a adus mulțumiri Părintelui Aurel Bătrân, Parohul din Bichișceaba, Domnului Tiberiu Iuhas, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Bichișceaba, Părintelui Teodor Marc, fost Paroh la Bichișceaba și Doamnelor muzeografe Emilia Martin și Elena Ciobai Munteanu, pentru sprijinul consistent oferit în organizarea acestui eveniment.
Manifestarea s-a încheiat printr-o agapă la care au luat parte cei prezenți.